Programul pentru susţinerea meşteşugarilor: când devine activă aplicația

Ministerul pentru antreprenoriat și IMM-uri a anunțat că aplicația pentru programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului va deveni activă începând de săptămâna viitoare.

Astfel, începând cu data de 23 iulie, ora 10, meșteșugarii și artizanii care doresc să beneficieze de finanțarea oferită prin intermediul acestui program, se pot înscrie pentru a beneficia de cei aproape 2.000 de lei acordați de stat.

Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului urmărește, prin organizarea, pe durata a trei zile a unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, susţinerea micilor artizani și meşteşugari în promovarea produselor proprii, conservarea şi stimularea promovării la scară largă a tradiţiilor autohtone prin: 

  • câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;
  • stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;
  • creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia; 
  • îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;
  • dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;
  • promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.
  • Programul se adresează persoanelor fizice și întreprinderilor mici și mijlocii care au ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor care păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau au ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi a serviciilor cu specific tradiţional.

    Aplicanților selectați, în ordinea înscrierii, până la epuizarea fondurilor alocate programului, de 890.000 lei, li se asigură participarea gratuită la târg.

    De asemenea, prin program vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora, în valoare maximă de 2.000 lei, precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului, în valoarede maximum 1.600 lei/beneficiar pentru maxim patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană. 

    Perioada estimativă a Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri  este 28-30 septembrie 2018, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti". 

    Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maximum 450 de beneficiari, din care 150 de beneficiari în anul 2018.

    Găsiți aici detalii despre procedura de implementare pentru programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului.



    Citeste si