PureFlyt, inteligența aeronavelor de mâine

Compania franceză Thales anunță PureFlyt, un sistem avansat de gestionare a zborurilor care inovează la nivel de siguranță și eficiență a zborului.

PureFlyt a fost proiectat pentru a valorifica volumul uriaș de date provenite atât de la bordul aeronavei, cât și din mediul înconjurător.

”Flight Management System (FMS) este creierul avionului. Suntem singurul jucător european de pe acest segment. Sunt peste 6.000 de aeronave cu FMS-ul pe care îl producem. Sunt circa 200 de companii aeriene care folosesc acest sistem și avem peste 100 de milioane de ore la bordul aeronavelor”, ne-a spus Peter Hitchcock, VP, Head of Commercial Avionics la Thales în cadrul unei vizite pe care am avut-o săptămâna aceasta la Toulouse la sediul de acolo al companiei.

PureFlyt, sistemul de gestionare a zborurilor viitorului, este conceput special pentru gestionarea eficientă a aeronavelor într-un ecosistem aerospațial ultra-conectat și într-un spaţiu aerian din ce în ce mai aglomerat. Prognozele arată că, până în 2030, flota mondială de aeronave comerciale se va dubla. Folosirea dronelor va crește, de asemenea, cu rapiditate. Deja, milioane de zboruri sunt înregistrate în fiecare zi.

Ce face PureFlyt

Acest sistem complet conectat a fost conceput să ofere operatorilor și companiilor aeriene cel mai bun raport între securitate, eficiență operațională și consum optim de combustibil.

PureFlyt va permite echipajelor să ia cele mai bune decizii, grație unui număr mai mare de surse de informații și va îmbunătăți performanțele și timpul de reacție al avionului pe parcursul unor etape complexe ale zborului.

Acest sistem va permite, de asemenea, calcularea unor traiectorii alternative în timp real și adaptarea rapidă la schimbările apărute în planul de zbor. Furnizarea de informații corecte piloților, la momentul potrivit, crește încrederea în traiectoria calculată, sporind astfel eficiența și reducând sarcinile pilotului în toate etapele zborului.

”Am început să ne gândim și să lucrăm la acest sistem încă din 2015. Am simțit nevoia existenței unui astfel de sistem”, a mai spus oficialul Thales precizând faptul că până acum, pentru dezvoltarea PureFlyt a fost nevoie de o investiție de ordinul sutelor de milioane de euro.

Reprezentanții companiei franceze, cu activități în aeronautică, transport, apărare, au declarat faptul că sistemul este încă în faza de testare, însă și-au propus ca acesta să fie lansat pe avioane, fie ele modele noi sau vechi, până în 2024.

”Trebuie să fie suficient de puternic cât să nu fie folosit doar ce generația actuală de avioane, cât și de cele viitoare. Să fie flexibil pentru a fi instalat pe diverse modele de aeronave. Trebuie să aducem cele 2 lumi împreună: pilotul și computerul, ceea ce știe fiecare dintre ei”, a declarat Peter Hitchcock.

Oficialii Thales au precizat faptul că, momentan, nu se pune problema eliminării controlului uman al aeronavelor, însă noul sistem are o capacitate mult mai mare de precizie și de a efectua calcule decât sistemele actuale.

”PureFlyt va face aceste calcule în 4 dimensiuni, tot timpul. Elimină diferențele dintre planul strategic și cel ajustat. Este același plan. FMS-ul va răspunde la toate întrebările ”what if” pe care le pot avea piloții”, au menționat reprezentanții Thales.

Teste având la bază date reale

Una dintre inovațiile de bază, care diferențiază PureFlyt în peisajul sistemelor de gestionare a zborurilor, este capacitatea acestuia de a strânge informaţii provenite atât de la bord, cât și din mediul înconjurător, cum ar fi date meteo.

Thales combină capacitatea de integrare a unui astfel de sistem cu agilitatea și funcționalitatea sistemului de management al informaţiilor de la bord. Astfel, traiectoria aeronavei poate fi controlată, adaptată și îmbunătățită permanent, pentru a avea un zbor optimizat, cu un consum redus de combustibil și un confort sporit pentru pasageri.

Utilizarea consistentă a inteligenței artificiale a permis simularea, la teste, a 2 miliarde de posibilități, ceea ce a dus la acumularea unei experiențe valoroase, echivalentul a 100 de milioane de ore efective de zbor.

PureFlyt a fost proiectat pentru a putea fi upgradat continuu, fiind adaptabil la implementarea de noi concepte, cum ar fi gestionarea traiectoriei Initial 4D (I4D) – un concept aflat, în prezent, în studiu în cadrul SESAR (Single European Sky ATM Research), în UE și în cadrul NextGen, în Statele Unite ale Americii. 

Prin creșterea preciziei de zbor în cele patru dimensiuni (cea de-a patra dimensiune fiind timpul) PureFlyt va asigura distanța optimă între aeronave, în special la decolare.

După cum precizam, planurile Thales sunt de a lansa o primă versiune a PureFlyt în 2024, atât în gama standard (linefit), cât și în variantă adaptabilă (retrofit).

”În domeniul aerian, revoluția digitală abia a început. Electronica de bord trece printr-o schimbare de paradigmă în contextul unui spațiu aerian ultra-conectat, iar PureFlyt este singurul sistem de gestionare a zborurilor care transformă cu adevărat avionul într-un hub de conectivitate. Calculând și punând la dispoziție volume uriașe de date, PureFlyt va face ca avioanele să fie mai sigure, mai ecologice, mai ușor de pilotat, mai profitabile pentru companiile aeriene și mai confortabile pentru pasageri”, a declarat Jean-Paul Ebanga, Vicepreședintele Thales Flight Avionics.

Prin sistemul PureFlyt, Thales și-a propus să elimine diferențele dintre aproximări și realitate. ”Este tot ce trebuie pentru a zbura în siguranță”, spun reprezentanții gigantului din Franța.

”Industria are nevoie de 800.000 de noi piloți pentru a face față creșterii flotei. Aceștia vor fi nativi digital, vor fi obișnuiți să apese taste. Noi aducem această carlingă digitală în realitate, pentru ca toată generație de viitori piloți să aibă la îndemână toate instrumentele necesare pentru fi în pas cu realitatea viitoare”, afirmă aceștia.



Citeste si