Idei de afaceri: 1 mil. euro din brânză și iaurturi vegetariene

Rawckers, un producător local de brânză și iaurturi vegetariene, mizează pe dublarea business-ului în acest an, comparativ cu 2020, la circa 1 milion de euro, odată cu lărgirea gamei de produse, dar și cu extinderea numărului de magazine partenere. O idee de afaceri interesantă bazată pe tendințele de consum.

Rawckers a luat naștere pentru că ne-am dorit să consumăm produse vegane care să le înlocuiască pe cele pe bază de lapte de origine animală și am realizat că, în România, nu există astfel de producători. Susținuți de European Institute of Innovation and Technology (EIT) prin programe de finanțare am demarat construcția primei fabrici locale de brawnzeturi vegane pe bază de migdale și caju, pentru ca mai apoi să suplimentăm și cu fonduri din surse proprii”, a declarat Marisha Zaporojan, cofondator Rawckers.

Fondatorii Rawckers – Marisha Zaporojan și Ștefan Foldi – au pus bazele companiei la Timișoara în 2017, pentru ca în 2018 să dea startul producției. În acest moment compania deține două unități de producție – brawnză și iaurturi vegetariene – la Timișoara.

Potrivit afirmațiilor cofondatoarei Rawckers, compania a investit, până în acest moment, 350.000 de euro în prima fabrică de brânză vegană și în prima unitate de producție de iaurturi vegetariene din România.

În cadrul unității de producție a ”brawnzei”, așa cum denumesc fondatorii afacerii brânza vegană, sunt fabricate 20 de tipuri de produse din 5 categorii: brawnză maturată, creme de brawnză, unt, brawnză proaspătă (ricotta) și iaurt de caju. Aceasta are o capacitate de producție de 20.000 de bucăți lunar.

”Cererea în creștere pe segmentul produselor vegane ne-a determinat să facem un pas înainte și să extindem producția Rawckers cu o nouă fabrică destinată exclusiv iaurturilor pe bază de nuci de caju. Noua unitate de producție a fost inaugurată la finele anului”, a mai spus Marisha Zaporojan. 

Aceasta a mai adăugat că principalii clienți ai produselor vegane comercializate de Rawckers sunt în majoritate femei, preponderent mame cu copii care suferă de alergii sau intoleranță la lactoză, dar și persoane care doresc să se alimenteze sănătos, vegani și vegetarieni.

50% din vânzările companiei, generate de magazinul online propriu

În ceea ce privește business-ul companiei, Marisha Zaporojan afirmă că, în 2020, Rawckers a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 450.000 de euro, în creștere cu 85% față de anul anterior, avans care confirmă o dată în plus cererea tot mai mare de produse vegane de calitate.

”Pentru 2021, mizăm pe o dublare a afacerii și atingerea unei cifre de aproximativ 1 milion de euro. Acest lucru se bazează pe investițiile pe care planificăm să le facem anul acesta în extinderea producției, dar și pe lansarea exporturilor și lărgirea rețelei de magazine partenere”, a mai spus Marisha Zaporojan.

Reprezentanta companiei a subliniat că, în acest moment, aproximativ 50% din vânzări sunt generate de magazinul online propriu – www.rawckers.ro, restul fiind realizate prin intermediul magazinelor partenere, aproximativ 70 de număr.

Coșul mediu în shopul nostru online este de 160 de lei, iar pentru acest an mizăm pe o creștere a numărului de comenzi și pe cel puțin menținerea valorii medii. În ceea ce privește cele mai achiziționate produse, în top se află untul de caju, iaurturile vegane și cremele de brawnză”, a încheiat Marisha Zaporojan.

 



Citeste si