Razer Viper Mini: mouse de gaming pentru cei cu mâini mai mici

Razer, unul dintre cele mai cunoscute branduri de accesorii în rândul gamerilor din toată lumea, lansează Razer Viper Mini, un produs destinat jucătorilor cu mâini..mai mici.

Razer Viper Mini are o carcasă compactă, ideală pentru gamerii cu mâinile cu dimensiuni mai mici, și o greutate de doar 61 grame, aproape jumătate din greutatea unui mouse obișnuit de gaming.

Având același design ambidextru și aceeași formă ergonomică a modelului Razer Viper, noul Viper Mini este echipat cu noile switch-uri optice dezvoltate în mod special pentru mouse-uri de către Razer.

Pe lângă acestea, noul periferic încorporează șase butoane programabile și un senzor cu 8.500 DPI și tracking de 300 IPS. Rezultatul este o responsivitate sporită și acuratețe la nivel de pixel în jocuri.

Iluminarea Razer Chroma RGB este complementată de memoria încorporată, făcând din Viper Mini alegerea ideală pentru jucătorii aflați în căutarea unui mouse cu greutate deosebit de redusă, cu o formă ideală pentru mâinile mai mici, care să nu facă niciun compromis la capitolul performanță.

Razer Viper Mini este disponibil acum la un preț de 49,99 euro. Poate fi achiziționat de pe site-ul Razer și din oferta parterilor autorizați.

 



Citeste si