Republica BIO: 2020, primul an cu profit. Ce venituri aduc produsele organice

Republica BIO, unul dintre principalii jucători de pe piața produselor BIO și naturale din România, a înregistrat în 2020 dublarea cifrei de afaceri și anunță primul an cu profit, în valoare de 270,000 lei.

Vânzările companiei au fost de 6,400,000 lei, iar proiecția pentru 2021 prevede o creștere cu minimum 50%.

Numărul clienților noi a crescut cu 75% în 2020 față de 2019, categoriile care au înregistrat cele mai ridicate vânzări fiind produsele alimentare, cu o creștere de 92% YOY, produsele apicole, cu 127%, superalimentele, cu 97%, și suplimentele alimentare cu 161%.

Tot în 2020, Republica BIO a facut o serie de investiții pentru a susține scalarea rapidă a business-ului. Printre acestea se numără mutarea depozitului într-o nouă hală cu o capacitate de 5 ori mai mare decât cea anterioară, investiții continue în soluții tehnologice ce pun clientul în centrul procesului de fulfillment și aplicații de automatizare ce folosesc inteligența artificială. 

Strategia companiei s-a bazat pe trei piloni de creștere: diversificarea portofoliului de produse al magazinului online, mărirea gamei de produse organice marca Republica BIO și extinderea distribuției pentru produsele marca Republica BIO.

Magazinul online Republica BIO a reușit să își diversifice portofoliul de produse prin listări accelerate de noi branduri și noi categorii de produse, atragând astfel noi segmente de clienți și oferind o mai mare varietate clienților existenți.

2020 a marcat și extinderea portofoliului de produse organice marca Republica BIO cu noi game precum cerealele de mic dejun pentru copii, produse curate, fără aditivi sau coloranți, fără zahăr deloc sau cu un conținut redus de zahăr per porție, ce adresează probleme actuale ale celor mici precum alergia la gluten sau obezitatea infantilă.

“Republica BIO investește continuu, suntem o companie stabilă cu potențial major de creștere, dovadă fiind ultimii doi ani în care cifra de afaceri a crescut cu o medie ponderată de 77%”, declară Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

În 2021 compania Republica BIO va continua să se concentreze pe diversificarea accelerată a ofertei de produse sănătoase din platforma online Republica BIO, cu focus pe produse vegane, raw, cruelty free, ECO-friendly și zero waste.

De asemenea, anunță noi lansări în portofoliul de produse organice marca Republica BIO pentru care își propune și extinderea canalelor de distribuție



Citeste si