Revolut, 6 milioane de clienți și noi carduri Metal. Care sunt benefiicile pe care le au clienții?

Revolut a atins pragul de 6 milioane de clienți în țările europene în care este prezent, anunțând și faptul că lansează noi carduri Metal.

Potrivit reprezentanților companiei, sute de mii de utilizatori Revolut au optat pentru un abonament Metal în primul an de la lansarea acestuia.

În același timp, peste 6 milioane de utilizatori își folosesc cardurile și aplicația Revolut pentru funcționalități utile zi de zi: notificări instantanee de plăți, serviciu de bugetare, opțiuni de economisire, setări puternice de securitate și transferuri gratuite și instantanee de bani în întreaga lume.

Unicornul fintech lansează 4 noi carduri metalice colorate - Gold, Rose Gold, Silver și Space Grey. Noile carduri vor avea aceleași caracteristici precum cardul metalic negru lansat în ediție originală odată cu demararea abonamentului Revolut Metal, în august 2018. 

Citește aici un interviu cu Vlad Yatsenko, omul din spatele codului Revolut: ”planurile noastre inițiale erau de 10 ori mai mici”.

Gold și Rose Gold pot fi comandate din aplicație începând de astăzi, în timp ce Silver și Space Grey vor fi disponibile începând cu săptămânile ce urmează.

Abonamentul Revolut Metal le oferă utilizatorilor beneficii multiple, printre care se numără cashback de până la 1% în oricare dintre cele 29 de monede disponibile în aplicație și cele 5 monede virtuale, un serviciu concierge prin care aceștia pot face rezervări sau acces prioritar la noi funcționalități.

În plus, utilizatorii Metal beneficiază și de o serie de avantaje cum ar fi retrageri gratuite internaționale de numerar de până la 2.400 de lei lunar, acces în peste 1.000 de lounge-uri din aeroporturi din întreaga lume, carduri virtuale pentru o siguranță sporită atunci când fac cumpărături online, schimb valutar nelimitat, transferuri internaționale de bani, suport prioritar 24/7 și asigurare de călătorie oriunde în lume.

Revolut a fost înființat în iulie 2015. Utilizatorii Revolut își pot deschide un cont curent în câteva secunde, direct din aplicație, pot cheltui, primi & trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediată la criptomonede, și se bucură de un nivel ridicat de siguranță online și offline datorită tehnologiei de ultimă generație care stă la baza produsului.

Compania cu sediul în Londra are peste 6.000.000 de utilizatori în Europa și a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global. Peste 10.000 de utilizatori își deschid noi conturi Revolut în fiecare zi.

Recent, Revolut a aniversat un an de prezență oficială pe piața românească.



Citeste si