Revolut România: 1 mil. utilizatori. Țara noastră, a doua piață ca mărime pentru fintech

Fintech-ul britanic Revolut depășește pragul de 1 milion de utilizatori în România, la mai puțin de 2 ani de la lansarea pe piața locală.

Fintech-ul britanic Revolut depășește pragul de 1 milion de utilizatori în România, după o creștere de 400% în a doua jumătate a anului 2019.

România devine astfel a doua cea mai mare piață Revolut după Marea Britanie, ocupând a doua poziție și în topul piețelor cu cea mai rapidă creștere, urmată de Franța, Polonia și Irlanda.

Fintech-ul britanic a înregistrat o creștere record pe piața locală și a deschis în medie 3.300 de noi conturi zilnic în ultima jumătate de an. Utilizatorii apreciază simplitatea produsului, precum și funcționalitățile sale de siguranță sporită, care îl transformă într-unul dintre cele mai sigure produse financiare disponibile pe piață la momentul actual.

”Creșterea înregistrată pe piața din România confirmă faptul că le-am oferit românilor un mod mai bun, mai sigur și mai eficient de a-și gestiona banii și de a-și organiza întreaga viață financiară, de la cheltuieli curente la investiții. Peste 1 milion de români au încredere în noi, iar acest lucru presupune în primul rând o responsabilitate: să continuăm să îmbunătățim serviciile oferite, precum și să diversificat portofoliul, oferind în același timp un serviciu financial semnificativ mai bun, care rezolvă probleme reale pentru utilizatorii noștri. Suntem hotărâți să devenim din ce în ce mai buni și suntem recunoscători fiecărui utilizator în parte: utilizatorii noștri sunt cei mai puternici ambasadori de brand și datorită lor suntem astăzi aici. Suntem încrezători că acesta este doar începutul și că vom continua să creștem împreună, atât pe piața din România, cât și în străinătate”, a declarat Irina Nicoleta Scarlat, Head of Growth CEE - Revolut.

Cine sunt utilizatorii Revolut România și cum folosesc serviciul?

Vârsta medie a utilizatorilor Revolut din România a crescut de la 32 la 34 de ani, iar cei mai mulți provin din mediul urban, București, Cluj, Timișoara și Iași fiind orașele cu cei mai mulți utilizatori.

De la lansarea Revolut pe piața locală, în mai 2018, utilizatorii români au efectuat peste 58 de milioane de tranzacții, cu o valoare totală ce depășește 3,8 miliarde de euro. Dacă imediat după lansare Revolut era folosit ca un card de călătorii, acum românii îl folosesc zi de zi.

Oficialii Revolut România ne-au precizat faptul că încă se lucrează la posibilitatea de a avea IBAN-uri în lei. 

În acest moment, 62% dintre tranzacții sunt efectuate în țară, iar comercianții preferați sunt Uber, Carrefour, Lagardère Travel Retail, McDonald’s și Auchan.

Românii au încredere în Revolut și atunci când călătoresc peste hotare, iar în topul țărilor unde utilizatorii Revolut plătesc cu cardul se numără Ungaria, Italia, Marea Britanie și Germania. Călătoriile sunt de altfel unul dintre principalele obiective pentru care românii strâng bani cu ajutorul Vaults, una dintre cele mai îndrăgite funcționalități ale aplicației, care le permite să rotunjească tranzacțiile efectuate pentru a economisi mărunțișul rămas. Doar anul trecut, au fost deschise peste 214.000 de pușculițe digitale Vaults în care au fost depozitate peste 58 de milioane de euro.

Aici găsești toate informațiile despre activitatea Revolut în România și nu numai. 

Utilizatorii români folosesc Revolut și pentru serviciul de tranzacționare de acțiuni fără comisioane, care le oferă posibilitatea de a investi în acțiuni ale peste 300 de companii din Statele Unite ale Americii listate la New York Stock Exchange și NASDAQ.

Clienții Metal, care beneficiază de această funcționalitate, au investit până acum peste 12 milioane de euro în acțiuni cu ajutorul Revolut, iar companiile preferate au fost Tesla, Apple, Microsoft, Advanced Micro Devices, Amazon și Facebook.

Utilizatorii Revolut pot opta pentru unul dintre cele trei planuri tarifare disponibile: Standard, Premium sau Metal. În timp ce toți utilizatorii pot deschide un cont în doar câteva minute și pot plăti în peste 150 de monede la un curs de schimb valutar excelent, abonamentele Premium și Metal vin la pachet cu beneficii suplimentare, cum ar fi: asigurare medicală de călătorie în străinătate, acces în lounge-urile din aeroporturi, inclusiv acces gratuit cu SmartDelay atunci când zborurile au întârzieri, tranzacționare de acțiuni fără comisioane, concierge și până la 1% cashback.

Revolut are planuri ambițioase pentru acest an atât în România, cât și în străinătate. Dat fiind succesul înregistrat de funcționalitatea Donații în România, prin care românii au donat peste 150.000 de euro către organizații caritabile precum WWF, Salvați Copiii și Alianța Pădurilor Tropicale, fintech-ul britanic le va oferi în scurt timp românilor posibilitatea de a sprijini trei dintre ONG-urile lor preferate de pe plan local, direct din aplicație.

Mai mult, compania urmează să lanseze un produs special dedicat tinerilor, care le va permite adolescenților să își gestioneze mai bine banii, sub supravegherea părinților. Între timp, Revolut își continuă expansiunea globală, urmând ca în lunile următoare să se lanseze pe noi piețe cum ar fi Statele Unite ale Americii, Japonia și Noua Zeelandă.



Citeste si