Rezumat 2020: cum crești un business în pandemie. Curandera, brandul de bijuterii contemporane născut din iubire pentru frumos

Anul 2020 a pus la grea încercare flerul multor antreprenori de la noi și din toată lumea. Unii dintre ei au avut ”avantajul” trecerii prin criza economică din 2008/2009. Însă pentru a face business în pandemie e clar că nimeni nu a fost pregătit. Cei mai buni au reușit să se reorienteze rapid, să aducă noi linii de business sau chiar să lanseze afacerea cu totul în 2020 pandemic. Iată cum au reușit.

Curandera.ro este un magazin online de bijuterie contemporană minimalistă în serie mică, dezvoltat de antreprenoarea Anca Negescu, fondatoarea galeriei de artă și bijuterie contemporană POD Place of Display.

Dezvoltat în timpul stării de urgență și lansat la mijlocul anului 2020, acesta cuprinde oferă o colecție de bijuterii din argint și aur, inspirate de natură, al căror mesaj este de optimism și încredere în viitor. Investiția în lansarea proiectului se ridică la 15.000 euro.

”Curandera înseamnă vindecătoare în spaniolă, brandul fiind o invitație de a explora puterea vindecătoare a iubirii, a naturii și a poveștilor, de care cred că avem cu toții nevoie, mai ales în acest context”, ne povestește Anca, fondatoarea Curandera, precizând faptul că acest brand prezintă propriile ei creații, business-ul deja existent, Place of Display, fiind construit pe creațiile altor artiști.

Odată cu instalarea stării de urgență, în luna martie a acestui an, și închiderea spațiului galeriei de artă și bijuterie contemporană POD Place of Display, întreaga activitate s-a mutat online.

Digitalizarea spațiului de bijuterie contemporană curatoriat de Anca Negescu a fost primul pas spre demararea unui nou proiect: brandul și, implicit, magazinul online de bijuterie minimalistă Curandera.ro.

Prudență și flexibilitate

”Nu mi-am stabilit niște așteptări anume, altele decât ca acest business să treacă de break-even în mai puțin de un an de la lansare și să ajungă să crească organic, într-un ritm cât mai alert. Contextul actual este atât de imprevizibil, încât ceea ce dorim poate să fie foarte diferit de realitate. Este necesară prudență, adaptabilitate și flexibilitate”, spune Anca referitor la așteptările cu care a pornit acest nou proiect.

Deschiderea unui magazin online de bijuterii s-a dovedit un pariu câștigător pentru Anca, în contextul în care, în acest an consumatorii au achiziționat mai mult bijuterie online. ”Proporția este acum de 60-70% achiziții online și restul offline, față de anii anteriori, când raportul era de 65-80% achiziții offline și 20 - 35% online. Acest aspect se datorează și lipsei târgurilor de design și a evenimentelor offline care permiteau achizițiile directe. Acum oamenii au migrat pe online și cred că acest obicei se va menține într-o mare măsură și după terminarea pandemiei”, este părerea ei.

O tendință pe care Anca a identificat-o în 2020 este și faptul că în aceste momente, clienții preferă să facă o investiție importantă, în special în aur, cumpărând ceva mai rar, însă valoarea achiziției fiind de obicei mai mare.

”Clienții se orientează spre bijuterii care au semnificații importante pentru ei, cumpărăturile ocazionale, sub impulsul momentului, fiind tot mai rare”, spune Anca.

Coșul mediu conține 1-3 piese, iar 60% dintre clienți revin pentru o nouă achiziție în decurs de 3 luni și/sau recomandă brandul generând alte achiziții. De asemenea, orientarea este către piese din aur, considerate o investiție, mai puțin spre cele din argint, care se situează ca valoare de preț la aproximativ o treime față de cele din aur.

La începutul lui decembrie, la mai puțin de 6 luni de la lansare, Curandera.ro a lansat două colecții noi de bijuterii. Acestea au venit în completarea celor peste 40 de piese deja existente, cu care brandul de bijuterie contemporană - 100% românesc - s-a lansat pe piață în luna iunie.

Pe viitor, Anca se va concentra pe vânzările online ale magazinului Curandera.ro, dar nu exclude anumite colaborări viitoare cu magazine offline din țară sau din străinătate. ”Da, Curandera se adresează atât clienților români, cât și clienților străini și datorită online-ului este din ce în ce mai ușor să ajungem la clienți din alte țări”, afirmă fondatoarea brandului de bijuterii. 

Cum crezi că va evolua businessul și piața în 2021?

”Am în plan să lansez cel puțin două colecții noi de bijuterii, o ediție specială de Crăciun și să extindem portofoliul cu grafică, print și alte planuri, pe care mai bine vi le dezvălui pe parcurs. Sunt de părere că piața va crește constant, însă îmi este imposibil să fac estimări exacte din cauza contextului social și economic imprevizibil”.   



Citeste si