Roboți umanoizi – șase roboți care arată și se comportă ca oamenii

Roboții nu mai sunt doar prin fabrici. Vezi roboți umanoizi la TV, în mall sau pe stradă. Am găsit șase roboți care arată și se comportă ca oamenii și care schimbă viitorul.

Au trecut ceva ani de când super-computerul IBM Deep Blue l-a bătut la șah pe marele campion Garry Kasparov. Chiar și imaginile din filmul I, Robot (2004) nu mai par așa de SF. Și la cum evoluează lucrurile, nu cred că va mai trece mult timp până vom vedea roboți umanoizi alergând pe stradă să ne aducă gențile uitate acasă. Deja sunt roboți care arată și se comportă ca oamenii, iar câțiva dintre ei au și joburi.

Sophia

Este un robot umanoid dezvoltat de către Hanson Robotics, o companie bazată în Hong Kong, fondatp în 2013 de către doctorul David Hanson. Spre finalul anului ptrecut, Sophia, care spune că a fost activată în 2015, a primit cetățenie din partea Arabiei Saudite, devenind primul robot-cetățean al lumii.

Sophia este, în acest moment, unul dintre cei mai avansați roboți umanoizi din lume. Are integrată o rețea neurală și învață constant din ceea ce vede în jurul ei și nu numai. Scopul final este ca Sophia să ajungă să simtă dragoste și să aibă dorințe.

Ea a fost creată după modelul actriței Audrey Hepburn și este recunoscută pentru aparența și comportamentul său uman, spre deosebire de alte variante de roboți. Creatorul său, David Hanson, a înzestrat-o pe Sophia cu inteligență artificială, posibilitatea de prelucrare vizuală a datelor și recunoaștere facială. Sophia imită gesturile și expresiile faciale umane și este capabilă să răspundă la anumite întrebări și să poarte conversații.

 Roboți umanoizi – iCub

Roboțelul iCub a fost creat de Istituto Italiano de Tecnologia di Genova ca parte a unui proiect finanțat prin fonduri europene. iCub are un metru înălține, 53 de motorașe care îl ajută să-și miște capul, brațele și picioarele. Aude și vede, se mișcă, are senzori tactili și, evident, inteligență artificială care îl ajută să interacționeze cu lumea din jur și să învețe.

iCub, unul dintre cei șase roboți umanoizi care arată și se comportă ca oamenii, va deveni un asistent personal și ar putea deveni companionul persoanelor în vârstă sau a copiilor.

Pepper

Pepper este unul dintre roboții umanoizi care nu mai are nevoie de prezentare. Creat de Softbank, el este deja folosit de retaileri în Japonia. De altfel, în Japonia, în vara lui 2015 când a fost lansat, toate cele 1.000 de unități produse în prima tranșă au fost vândute (prețul roboțelului era de 1.600 de dolari). În 2016 a ajuns și în Marea Britanie și este folosit pe post de asistent personal.

Pepper a fost creat pentru a fi un companion domestic, și nu neapărat un servitor care face curat sau spală vasele. Robotul este programat să comunice cu cei din casă, să urmeze comenzi vocale și, potrivit celor de la Softbank, o premieră pe piața de profil, Pepper poate citi emoțiile umane și să acționeze în consecință. Robotul poate dezvolta și o personalitate proprie, bazată pe modul în care oamenii interacționează cu el: va fi fericit când va primi atenție și trist când nu va fi băgat în seamă.

Roboți umanoizi – Erica

Erica este creația lui Hiroshi Ishiguro, de la Universitatea din Osaka. Dr. Ishiguro încearcă să o aducă pe Erica pe ecrane încă din 2014, însă în curand robotul umanoid va deveni primul prezentator TV din lume, fiind ”angajat” de o televiziune din Japonia.

Deși Erica nu-și poate mișca brațele, își poate întoarce capul spre locul de unde aude sunet și recunoaște cine îi adresează o întrebare (dispune de 14 senzori cu infraroșii). Erica seamănă cu o tânără de 23 de ani și are unul dintre cele mai avansate sisteme de sinteză vocală dezvoltate vreodată. Poate tocmai de accea va apărea pe TV.

Kengoro

Kengoro a fost creat de Universitatea din Tokyo după modelul unui atlet adolescent. Tocmai de aceea, Kengoro transpiră atunci când își face exercițiile zilnice. La fel se întâmplă și în cazul lui Kenshiro, ”fratele” său. Cercetătorii de la Universtatea din Tokio își doresc ca într-o bună zi Kengoro să ajungă să fie folosit în zone și pentru activități care nu sunt foarte sigure pentru oameni.

REEM – roboți umanoizi

REEM a fost construit de PAL Robotics ca service bot, adică pentru a face anumite activități (poate fi recepționist, poate oferi informații, poate complementa și purta conversații cu oaspeții de la o petrecere, de exemplu, și poate ține prezentări în mai multe limbi). Are 1,7 metri înălțime, o greutate de 100 de kg, bateria sa are o durată de 8 ore, și este disponibil în întreaga lume.

REEM înțelege limba rusă și limba engleză și are capacitatea de a vorbi 9 limbi străine. Până acum a fost în magazine, aeroporturi, muzee și la târguri. De exemplu, pentru că are capacități de recunoaștere facială, REEM lucrează ca polițist în Dubai Mall.



Citeste si