- 22 Septembrie 2019
Roboții colaborativi vin să-ți spună de ce să nu te temi de ei: seminarii informative în 8 orașe din România
Aceste cursuri practice gratuite sunt axate pe programarea și lucrul cu coboți de la Universal Robots, și nu sunt adresate doar managerilor de producție, ci și celor care doresc să afle mai multe despre avantajele automatizării în companiile lor.
Înregistrările pentru prima serie de ateliere au început deja și vor continua pe tot parcursul anului. În săptămânile care urmează, atelierele vor avea loc în Timișoara, Sibiu, Bistrița, Oradea, Brașov, Ploiești, Baia Mare și Pitești.
Fiecare Seminar in the Box durează aproximativ 6 ore și începe cu o introducere în domeniul roboticii colaborative.
Cea mai lungă sesiune a atelierului interactiv durează trei ore și constă în programarea și aplicarea/utilizarea în practică a robotului colaborativ. Experți de la Universal Robots sunt prezenți în cadrul atelierului pentru întreaga zi și sunt pregătiți să răspundă la toate întrebările legate de soluțiile de automatizare.
Atelierul Seminar in the Box este conceput pentru aproximativ 20 de persoane. Acest număr limitat de înregistrări asigură un nivel maxim de confort și interactivitate cu cobotul pentru fiecare participant.
IMM-urile în care roboții lucrează cu oamenii, eficiență crescută cu aproape 100%Seria de ateliere Seminar in the Box a fost lansată cu succes pe piețele din Europa Centrală și de Est și face parte dintr-un număr de alte proiecte Universal Robots care au ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la automatizarea industrială, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii.
De asemenea, compania deține și propria academie Universal Robots, o platformă de instruire și programare online, destinată lansării în practică a coboților, care este folosită de peste 60.000 de utilizatori din peste 130 de țări din întreaga lume.
Dacă doriți să aflați mai multe despre ce procese pot fi automatizate cu coboți, care este diferența dintre roboții industriali și roboții colaborativi, cum să programați coboții sau cât de rapidă poate fi integrarea acestora la locul de muncă, înscrieți-vă pentru seminar în cel mai apropiat oraș.
Program seminarii Universal RobotsUniversal Robots a fost fondat în 2005 de către CTO-ul companiei, Esben Østergaard - Câștigătorul premiului Engelberger 2018, care a dorit să facă tehnologia bazată pe roboți accesibilă tuturor prin dezvoltarea unor roboți industriali flexibili, de dimensiuni mici, ușor de utilizat, cu un preț rezonabil și siguri de utilizat.
Ce sunt roboții colaborativi și cum pot ajuta IMM-urile în automatizareDe la lansarea primului robot colaborativ (cobot), în 2008, compania a înregistrat o creștere considerabilă, coboții ușor de utilizat, fiind vânduți acum pe plan mondial.
Compania, care face parte din Teradyne Inc., are sediul în Odense, Danemarca, și are filiale și birouri regionale în Statele Unite, Germania, Franța, Spania, Italia, Republica Cehă, Polonia, Turcia, China, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Mexic. În 2018, Universal Robots a avut un venit de 237 milioane de dolari.