- 17 Decembrie 2020
ROCA Investments, acționar Artesana. Fonduri pentru o fabrică nouă de lactate care va tripla capacitatea de producție
ROCA și Artesana se vor concentra pe construcția și dotarea unei noi fabrici de lactate, care va crește capacitatea de producție a companiei de cel puțin trei ori.
”ROCA Investments dobândește o participație de 20% în Artesana, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de lactate artizanale. Compania este la începutul unei etape de dezvoltare, cu perspective de creștere organică și multiple posibilități de extindere într-un sector aflat pe un trend de consolidare. Dincolo de asta, argumentele care au stat la baza deciziei de a deveni acționari în Artesana au fost potențialul de scalare a companiei, care acționează într-un domeniu vizat de ROCA, și în același timp conexiunea pe care am simțit-o cu familia Donici, cu care împărtășim aceeași valori și principii. Artesana este un brand puternic, cu o promisiune clară, iar cel mai important lucru este că își respectă aceasta promisiune. Iar pentru noi este o mândrie și o responsabilitate sa devenim parte din aceasta”, a spus Ionuț Bindea, Investment Manager ROCA Investments.
Început ca un mic business de familie în 2007, Artesana comercializează în prezent produse lactate artizanale naturale premium. Ca urmare a creșterii cererii de produse 100% naturale, Fabrica Artesana din Tecuci a atins pragul maximum al capacității sale de producție.
Pentru a acoperi cererea în creștere, familia Donici împreună cu echipa ROCA vor dezvolta o nouă fabrică pe terenul existent din Tecuci, în vederea triplării capacitații de producție. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,6 milioane de euro.
Valoarea pieței lactatelor a cunoscut o expansiune semnificativă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 5.4 miliarde lei în 2020, o creștere de aprox. 60% față de anul 2008, deși numărul companiilor a scăzut având în vedere trendul de consolidare din piață. Segmentul bio, în care Artesana este prezentă cu o gamă de produse variată, a beneficiat de o creștere accelerată prin popularizarea trendului de health and wellness, care devine din ce în ce mai apreciat de către consumatorii români.
Artesana se alătură comunității de antreprenori ROCA formată din companii locale din diverse domenii de activitate care sunt sprijinite prin finanțare, dar și la nivel operațional și managerial, să își atingă potențialul: Frigotehnica, BICO Industries, Romcargo Maritim, RDF Arad, Electroplast SA, MECANEX, Piscicola SA și Yellow.Menu.
Cu o cifră de afaceri estimată pentru anul 2020 la 3,7 milioane de euro, brandul Artesana se află pe piața românească din august 2012, iar în retail-ul modern din august 2013. Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 700 de magazine în toată țara, în majoritatea supermarketurilor dar și în rețele locale sau băcănii specializate. Valoarea investițiilor până în prezent este de peste 1.5 milioane de euro.
Artesana produce lactate artizanale naturale, iaurturi și brânzeturi din lapte de vacă și capră. Materia primă este furnizată de la fermierii locali din vecinătatea Tecuciului.
Artesana este fondată de Alina și Daniel Donici, care, după ani de experiență în consultanță și contabilitate, și-au urmat pasiunea pentru gourmet și au construit de la zero o fabrică de lactate în orașul natal, Tecuci.