ROCA X schimbă CEO-ul, dar continuă să sprijine startupuri din tech care ajută în depășirea crizei

ROCA X, proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum și parte a Impetum Group, numește un nou CEO și continuă să sprijine piața de tehnologie prin implicarea în cinci noi startupuri, de la începutul acestui an, proiectul totalizând la acest moment 14 afaceri.

Deși din punct de vedere investițional trendul din această perioadă este unul puternic negativ, tehnologia înregistrează o creștere în rată și grad de adopție și este sectorul care promite să devină un pilon de dezvoltare pentru economia românească, așa cum o dovedește și majorarea de capital de 1,3 milioane de euro obținută recent de ROCA X.

Noul CEO ROCA X, despre viziunea strategică a proiectului

Identificarea și selecția noilor startupuri în care ROCA X a ales să se implice au fost făcute sub coordonarea lui Alexandru Bogdan, recent numit în rolul de CEO ca urmare a expertizei și abilităților demonstrate în innovation management.

Alexandru face parte din echipa ROCA X încă de la înființare, contribuind la dezvoltarea proiectului prin aptitudinile sale transversale de product design, user & customer experience, digital și expertiza în IT. În interacțiunea cu startupuri își pune în valoare background-ul ca antreprenor, growth marketer precum și pasiunea pentru tehnologie.

”Din acest nou rol îmi propun să amplific impactul pe care ROCA X îl are în societate și în businessul românesc. Misiunea ambițioasă de a scoate inovația din anonimat și de a o propulsa spre a-și atinge potențialul maxim în cel mai scurt timp este o miză foarte personală pentru mine, astfel că noua poziție mă motivează și îmi dă încredere că vom putea aduce valoare adăugată, prin inovație și competitivitate derivată din tehnologizare, întregului ecosistem de business. Alături de Impetum Group, hubul de companii și resurse din care facem parte, sunt mândru să îmi aduc aportul la dezvoltarea ROCA X într-o poveste de succes autohtonă pe zona de startupuri”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.

Domenii-vedetă în tehnologie

În deciziile de investment, o nișă care atrage atenția în aceste zile este cea de eHealth, unde ROCA X este prezentă încă o dată prin sprijinul acordat platformei xVision. xVision este un tool pentru interpretarea radiografiilor, care detectează prin algoritmi de machine learning și AI anomaliile din imagistica medicală. xVision a dezvoltat chiar un feature pentru depistarea cazurilor de coronavirus, pe baza radiografiei pacienților, de la distanță și în siguranță.

Un alt subsector tech cu perspective de creștere în perioada imediat următoare este nișa instrumentelor de colaborare și dezvoltare la distanță. Aici se încadrează și Code of Talent, platformă de microlearning sprijinită de ROCA X, care prefigurează să schimbe viața companiilor și modul în care vor fi atinse obiectivele de business și de dezvoltare ale echipelor, prin eficientizarea modului de lucru al angajaților, împreună și separat.

FAB, startup de tech din Israel care oferă o soluție de monitorizare și optimizare dedicată parcurilor eoliene bazată pe drone autonome și rezidente, este al treilea dintre noile startupuri din proiectul ROCA X. First Airborne, pe numele lui întreg, vine cu o întreagă pleiadă de beneficii pentru utilizatori: sistematizarea procedurii de inspecție a turbinelor, costuri reduse la 20%, și reducerea riscului de accidentare în timpul procedurii. Selecționarea în acceleratorul britanic Offshore Renewable Energy (ORE) Catapult, precum și pașii parcurși în procesul susținut de validare în piață si contractare a soluției, confirmă potențialul FAB de a revoluționa această industrie de viitor.

Un al patrulea nou startup ROCA X este Humans, un API pentru conținut digital. Humans va furniza o interfață pentru modelarea și manipularea conținutului multimedia sintetic, generat prin procesarea de algoritmi inteligenți a materialelor audio-video existente în cele mai mari bănci de video din lume (Netflix, amazon, TikTok).

Susținerea Milluu, aplicația mobilă dedicată închirierii rezidențiale, ce conectează direct proprietarii și chiriașii, încheie ciclul de tranzacții desfășurate de ROCA X în primul trimestru al anului. Milluu aduce un refresh binevenit și foarte necesar pe piața de real estate după o lungă stagnare a acesteia ca dinamică și mecanisme de lucru.

Tot în Q1 din 2020, ROCA X a făcut primul follow on într-un startup: este vorba despre plasarea de capital adițional în Beez, platforma de cashback care și-a validat viabilitatea în piață. Beez este de asemenea primul startup din proiectul ROCA X.

Într-o economie incertă, tehnologia își dovedește potențialul atât ca bază solidă pentru viitorul dezvoltării businessului românesc cât și în viitorul investițiilor. Actualmente, un coș investițional variat, care include și sectorul tech, promite să fie cea mai promițătoare abordare.

Citește și: ROCA Investments: ”Căutăm companii potrivite noii realități economice”. Discuții inițiate cu o serie de noi companii



Citeste si