- 9 Decembrie 2023
România, cea mai mare piață Glovo din regiune în 2023
În ceea ce privește numărul de comenzi, România se situează pe locul întâi în regiunea Europei de Sud-Est și pe doi, la nivel mondial, din cele 25 de țări în care operează Glovo, după Spania.
Potrivit datelor analizate de Glovo, România ocupă locul doi la nivel mondial în ceea ce privește bacșișul oferit curierilor. Aproximativ 20% dintre utilizatorii din București lasă tips, topul orașelor cu cei mai darnici utilizatori fiind completat de locuitorii din Sinaia (18.82%) și Turda (15.62%).
Segmentele care au înregistrat creșteri semnificative ale comenzilorÎn 2023, românii au preferat să își facă mai des cumpărăturile casnice online, comenzile de la supermarket crescând cu 40% în ultimul an. Cele mai multe comenzi de la supermarket sunt plasate, de regulă, la finalul săptămânii, vinerea și sâmbăta. De altfel, cea mai mare comandă plasată prin Glovo în acest an, din punct de vedere al numărului de produse, a conținut 117 articole de la un supermarket.
În același timp, comenzile plasate din Glovo Express au înregistrat o creștere de 40%. Supermarketurile Glovo Express sunt spații comerciale special gândite pentru cumpărături de proximitate, oferind produse de larg consum și nu numai, cu livrare ultra-rapidă, sub 30 de minute, având oferta de produse listată exclusiv virtual, în aplicație pentru utilizatorii din București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Constanța și Timișoara.
Mai mult, comenzile de produse cosmetice au crescut cu 228% în 2023, în timp ce comenzile pentru electronice au înregistrat o creștere de 68%. Conform platformei, cea mai scumpă comandă plasată pe Glovo în România în acest an îi aparține unui bucureștean care a cheltuit peste 35.000 lei pe un laptop de gaming și o trotinetă.
Tot din București provine și utilizatorul care a cheltuit cele mai mari sume pe Glovo în 2023, acesta plasând, în total, comenzi în valoare de 137.226 lei (peste 27.000 euro) de-a lungul anului. Totodată, titlul de cel mai mare fan Glovo din România îi revine unui utilizator din Constanța care a efectuat anul acesta 1340 de comenzi, în medie 3.5 comenzi pe zi.
Potrivit datelor companiei, 4 dintre cei mai activi 10 curieri la nivel global sunt din România.
Comenzile cu livrare programată, din ce în ce mai solicitateDin dorința de a-și organiza cât mai eficient timpul liber, românii apelează din ce în ce mai des la livrările programate. Astfel, cele mai multe comenzi programate sunt plasate de la restaurante, iar peste 31% de la supermarket.
Cei mai mulți utilizatori care programează comenzi sunt în București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța, iar orașul cu cea mai mare creștere în 2023 este Satu Mare. 40% dintre comenzile programate sunt plasate între 10:00 și 11:59.
De asemenea, dintre cele 25 de țări în care platforma Glovo este activă, România se poziționează pe locul doi în ceea ce privește numărul comenzilor Prime, serviciu ce oferă utilizatorilor livrări nelimitate, în baza unui abonament lunar, imediat după Spania, iar numărul abonaților Prime a crescut cu 24% în ultimul an.
În topul preferințelor culinare din acest an se mențin burgerii, shaorma și pizza, topul celor mai apreciate bucătării fiind format din cea americană, cu o creștere a cererii de două ori comparativ cu anul trecut, urmată de preparatele cu specific italian și de bucătăria orientală. Totodată, românii au plasat cu 27% mai multe comenzi de pește și fructe de mare și cu 26% mai multe deserturi față de 2022.