Românii de la DRUID, investiție serie A de 2,5 milioane de dolari. Runda este condusă de fondul de investiții GapMinder

DRUID, companie specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi (chatboţi) pentru organizaţii de tip Enterprise, anunță atragerea unei noi runde de finanțare de 2,5 milioane de dolari. Runda a fost condusă de fondul de investiții GapMinder cu suma de 2,2 milioane de dolari. Restul sumei a fost investită de Early Game Ventures şi investitori privaţi.

Astfel, DRUID devine unul dintre cele mai bine capitalizate startup-uri din România, cu investiți totale în valoare de 5,8 milioane de dolari atrase de la lansarea companiei, în 2018.

Cererea accelerată pentru asistenţi virtuali inteligenţi are loc în contextul în care organizaţiile pun accent tot mai mare pe o interacţiune superioară cu clienţii prin orice canal digital de comunicare, dar şi pe nevoia angajaţilor de a accesa rapid şi din orice loc informaţii relevante, răspândite în mai multe sisteme informatice, pentru productivitate crescută.

Asistenții virtuali inteligenți folosesc un limbaj natural pentru a prelua sarcini cu privire la practic orice informaţie sau document aflat în sistemele unei organizaţii. Tehnologia DRUID permite companiilor să-şi dezvolte cu ușurință astfel de asistenți virtuali inteligenți, economisind timp și bani prin automatizarea activităţilor simple, dar consumatoare de timp ale angajaţilor, și îmbunătățind experiența utilizatorilor prin răspunsuri rapide şi inteligente.

Disponibil în peste 45 de limbi, DRUID oferă sute de șabloane conversaţionale care deservesc roluri și procese specifice din cadrul oricărei industrii. Asistenţii virtuali DRUID ajută oamenii să comunice mai uşor cu roboți sau cu sisteme informatice printr-un limbaj natural, simplu şi inteligent.

Veniturile recurente DRUID au crescut cu 580% în 2020 faţă de 2019, în contextul în care piaţa soluţiilor conversaţionale bazate pe inteligenţă artificială este estimată că va avea o rată medie de creştere de 22% în următorii patru ani, ajungând la 13.9 miliarde de dolari în 2025, conform unui studiu Marketsandmarkets. 

Prin parteneriatul global cu UiPath, liderul pieţei de automatizare a proceselor de afaceri prin intermediul roboţilor (RPA), DRUID oferă abilităţi conversaţionale primei platforme de hiperautomatizare din lume. Parteneriatele strategice cu EY, PWC, Deloitte, KPMG, dar şi cu o reţea extinsă de peste 50 de integratori de sisteme şi furnizori de soluţii de automatizare de pe toate continentele, permit implementarea rapidă a tehnologiei DRUID în orice ţară din lume. 

“Noua rundă de finanţare va fi utilizată pentru lansarea de noi soluţii de automatizare conversaţională pentru dezvoltarea componentelor de inteligenţă artificială, dar şi pentru accelerarea operaţiunilor comerciale din pieţele interne și externe. Ambiția noastră este ca DRUID să fie cel mai important partener de AI din Europa și să asigure fiecărui salariat un asistent virtual. Suntem extrem de încrezători şi motivaţi să uimim prin tehnologia noastră întreaga lume”, a declarat Liviu Drăgan, CEO DRUID. 

“Suntem concentrați să investim în companii axate pe tehnologie, poziționate unic pentru a crește exponențial. Tehnologia DRUID este transformatoare în capacitatea sa de a oferi soluții conversaționale asistate de inteligență artificială atât pentru procese interne cât și externe, pe o mare varietate de verticale, permițând un nivel ridicat de pre-integrări cu un număr mare de platforme. Această nouă tehnologie este avantajoasă ca preț și versatilă, permițând economii masive și stimulatori de creștere pentru companiile care intenționează să accelereze transformarea lor digitală. Suntem mândri să devenim parte a unei călătorii care va forma viitorul soluțiilor conversaționale și, mai cu seamă, ne bucurăm să le fim alături antreprenorilor care au dezvoltat acest start-up”, a declarat Dan Mihaescu, Partener Fondator GapMinder VC.

“Această nouă rundă vine la un an de la investiția noastră inițială în DRUID. Suntem fericiți că în acest an firma a înregistrat progrese notabile în multe domenii, în particular în ceea ce privește extinderea internațională. Sumele facturate de DRUID s-au multiplicat de aproape zece ori în decembrie 2020 față de decembrie 2019, așa încât considerăm că firma a dovedit că a folosit cu înțelepciune sumele investite până acum. Privim cu încredere în capacitatea DRUID de a menține un ritm rapid de creștere, susținut de noua injecție de capital.” a declarat Radu Stoicoviciu, Partener Early Game Ventures.

DRUID (www.druidai.com) este o companie de tehnologie conversaţională AI care dezvoltă asistenţi virtuali inteligenţi pentru organizaţii de tip Enterprise.

Prin integrarea cu roboţi UiPath, DRUID permite automatizarea unor procese complexe în care sistemele informatice schimbă informaţii cu utilizatori umani într-un limbaj natural, prin orice canal digital de comunicare. În mai puţin de doi ani de la lansare, DRUID are deja în România peste 50 de clienţi Enterprise.



Citeste si