Românii de la Vestinda, acceptați la Techstars Boston

Platforma de investiții automate Vestinda a fost acceptată la Techstars Boston și planuiește intrarea pe piața din SUA. Startup-ul românesc are deja clienți plătitori și peste 25 de milioane de dolari au fost tranzacționați prin intermediul platformei sale.

Vestinda, marketplace-ul româneasc dedicat automatizării tranzacționării și investițiilor în Web3 și nu numai, a fost acceptat în acceleratorul Techstars. Cohorta Boston este un program dedicat startup-urilor crypto și blockchain.

Vestinda, care a fost încorporată în 2022, este încântată să se alăture programului 2023 și să obțină acces la rețeaua de antreprenori, mentori și investitori de succes a Techstars, în timp ce caută să-și facă intrarea pe piața din SUA.

Vestinda este o platformă tehnologică ce facilitează accesul la strategii testate și comunități, automatizări și algoritmi inteligenți pentru a investi în crypto, astfel încât oricine să își poată construi un portofoliu diversificat fără a necesita cunoștințe de programare. 

Despre Vestinda am scris pe larg într-un material publicat în 2021.

Prin participarea la Techstars Crypto Boston, Vestinda va avea ocazia să-și dezvolte în continuare tehnologia și să interacționeze cu potențiali clienți și parteneri din spațiul crypto și Web3. În prezent, compania are primii clienți plătitori, peste 25 de milioane de dolari au fost tranzacționați prin platforma sa și a lansat un algoritm de tranzacționare crypto în colaborare cu un trader profesionist.

Echipa Vestinda și-a propus să se facă cunoscută și pe piața din SUA, participarea sa la Techstars Crypto Boston putând să ofere resursele și sprijinul necesare pentru a face acest lucru. 

Techstars Crypto Boston este un program de accelerare de 13 săptămâni care se concentrează pe sprijinirea startup-urilor early-stage în spațiul crypto și blockchain. Programul, care este derulat în parteneriat cu Algorand, o companie de top blockchain, își propune să ajute antreprenorii să-și dezvolte și să-și extindă afacerile, oferind acces la o rețea de mentori de success, investitori și resurse.

Pe tot parcursul programului, startup-urile participante vor avea ocazia să învețe de la experți din industrie, să primească mentorat personalizat și să participe la ateliere educaționale săptămânale care acoperă subiecte precum dezvoltare de produse, strângere de fonduri și marketing.

Techstars Crypto Boston se încheie cu un Demo Day, în care startup-urile participante au șansa de a-și prezenta companiile în fața unor investitori și lideri din industrie din SUA. 

”Suntem încântați să facem parte din cohorta Techstars Crypto Boston 2023”, a declarat Alin Breaban, CEO al Vestinda. „Aceasta este o piatră de hotar importantă pentru compania noastră și suntem încântați să învățăm de la cei mai buni din industrie și să ne facem conexiuni valoroase pe măsură ce ne extindem pe piața din SUA. Suntem încrezători că timpul petrecut în Statele Unite, interacționând cu investitori din Boston și Miami și comunitățile locale Web3, va fi o experiență transformatoare pentru compania noastră și pentru noi.”

Obiectivul companiei pentru 2023 este să crească pe trei piloni:

  • deservirea comunităților de tranzacționare și investiții pentru a ajuta investitoriil să-și construiască portofolii automate în Crypto
  • extinderea la active tradiționale și conectarea Web3 cu infrastructura pentru portofolii diversificate
  • construirea tehnologiei și a produselor pentru platforme în Web3 și nu numai. 

Vestinda este o companie fintech lansată în România care oferă tehnologie pentru automatizarea portofoliilor și îmbunătățirea infrastructurii de tranzacționare și investiții în Web 3 și nu numai. Lansată în 2021 de fondatorii Alin Breaban și Diana Drajneanu, platforma reunește investitori, traderi și brokeri într-un ecosistem care își propune să democratizeze accesul la portofolii complete și la algoritmi avansați de investiții. 

Rețeaua mondială Techstars ajută antreprenorii să reușească. Fondată în 2006, Techstars a început cu trei idei simple — antreprenorii creează un viitor mai bun pentru toată lumea, colaborarea stimulează inovația, iar ideile grozave pot veni de oriunde.

Acum au misiunea de a permite fiecărei persoane de pe planetă să contribuie la succesul antreprenorilor și să beneficieze de acesta. Pe lângă operarea programelor de accelerare și a fondurilor de capital, aceștia fac acest lucru prin conectarea startup-urilor, investitorilor, corporațiilor și orașelor pentru a ajuta la construirea unor comunități de startup-uri înfloritoare. 



Citeste si