Yarooms, companie românească cu soluții de management al muncii de la birou, primește 2 mil €

Yarooms, o companie de tip software as a service care creează soluții de management pentru munca de la birou, a obținut o finanțare de 2 milioane de euro, suma urmând să fie utilizată în accelerarea creșterii. Fondul GapMinder este investitorul principal cu 1,6 milioane de euro din rundă, iar runda este susținută și de SeedBlink.

Yarooms este o companie românească de tehnologie, cofondată în 2010 de Dragoș Badea Emil Muthu și Marcel Preda. Compania creează un software de management pentru munca de la birou, printre soluțiile oferite fiind cele pentru rezervarea birourilor și a sălilor de ședință, planificarea muncii hibride, semnalizare digitală.

Yarooms are clienți din peste 50 de țări, printre cele mai importante piețe fiind SUA, Canada, Italia, Marea Britanie. Compania are clienți din diferite industrii, cum ar fi instituții financiare, autorități guvernamentale sau instituții de învățământ. Printre clienți se numără Columbia University, Dedalus, National Health Service, AAA, Dr. Martens, Cerved and Robalino.

Organizațiile care utilizează soluțiile Yarooms raportează reduceri semnificative în privința costurilor imobiliare și a timpului angajaților, beneficiind totodată de o creștere a eficienței programărilor și a satisfacției angajaților.

"Pentru a crește, locurile de muncă trebuie să pună mai mult ca niciodată oamenii în centrul atenției. Misiunea Yarooms este de a ajuta companiile să creeze o cultură puternică a colaborării, să ofere flexibilitate și libertate angajaților. Suntem agili și ne cunoaștem foarte bine industria - acest lucru ne-a permis să inovăm și să creăm soluții care îi ajută pe clienții noștri să fie alături de angajați chiar și în cele mai dificile momente, cum ar fi pandemia Covid-19. Această finanțare ne va ajuta să creștem în noile oportunități de piață identificate și să ne accelerăm dezvoltarea prin extinderea echipei și a know-how-ului acesteia", a declarat Dragoș Badea, CEO și co-fondator al Yarooms.

“Munca în sistem hibrid este noua normalitate în ceea ce privește modul de folosire al birourilor deoarece atât angajatorii, cât și angajații au realizat avantajele acestui nou fel de a lucra împreună. Yarooms este bine poziționată pe această piață nouă, cu un produs bine conceput, dublat de avantajul primului-venit și de o echipă fantastică cu capacități excelente de execuție. Suntem bucuroși să sprijinim Yarooms pentru a da viață noii lor direcții și pentru a redefini viitorul muncii în toată lumea”, a declarat Cosmin Ochișor, partener GapMinder. 

"Suntem încântați ca Yarooms face parte din portofoliului nostru de companii finanțate și că împărtășim această oportunitate cu comunitatea noastră de investitori europeni. Dacă ne uităm la rezultatele Yarooms, echipa fondatoare a demonstrat că este rezistentă și ambițioasă, iar soluția lor s-a dovedit a oferi rezultate excelente. Echipa a strâns mai mult decât simplu capital deoarece sunt susținuți de o rețea de investitori care doresc să se implice și să îi ajute să se extindă: comunitatea SeedBlink", a declarat Andrei Dudoiu, Managing Partner la SeedBlink.



Citeste si