ROMO, grupul care aduce la un loc producătorii români și consumatorii

Cosmina și Șerban Dinu, doi antreprenori care au bus bazele Fermei de păsări pășunate, au adus la un loc, într-un grup creat pe Facebook, producătorii români și consumatorii din Brașov, mai întâi, iar acum extind aceste grupuri și în alte orașe din țară. Prima oprire: în Cluj alaturi de Cora.

Despre business-ul cu care au plecat la drum cei doi tineri antreprenori, Ferma de păsări pășunate, vă povesteam în toamna anului trecut în cadrul proiectului Agricultura de Mâine, iar aici puteți citi pe larg povestea lor.

În ultimele luni, Cosmina și Șerban au creat ROMO: De la Producător direct la Consumator, un proiect de antreprenoriat social, și au reușit să creeze un nou obicei de ai face cumpărăturile, aducând producătorii locali aproape de consumatorii lor. Iar acum hypermarketul Cora s-a alăturat acestui proiect în Cluj.

”Acum 6 luni eram eu singură într-o parcare și aveam un grup de aproximativ 500 de membri iar acum sunt peste 60 de producători, peste 21.000 de membri în grupuri dedicate Brașovului și Clujului. Avem peste 11.000 de comenzi onorate prin grupurile noastre. Am pornit mișcarea ROMO pentru a ne crește o piață de desfacere pentru produsele noastre din Ferma de Păsări Pășunate și am rezultat prin a crește o comunitate. Acum dezvoltăm strategii de marketing și comunicare pentru producătorii din grup și pregătim terenul pentru a crește și în alte orașe”, ne povestește Cosmina.

Misiunea ROMO este de a conecta cât mai mulți producători locali cu cât mai mulți consumatori. ”Viziunea noastră mai largă este să contribuim la securitatea alimentară din țara noastră și la generarea de bunăstare prin activarea resurselor pe plan local. Pentru îndeplinirea misiunea și viziunii avem 3 strategii care vizează rezolvarea a 3 mari probleme cu care se confruntă micii producători din țara noastră: vânzarea/ distribuția, marketingul șii diverse autorizări și consultanță fiscală, juridică”, explică Cosmina și Șerban.

Ce este ROMO și cum funcționează?

ROMO este un sistem modern de comercializare bazat pe Facebook iar grupul ROMO Brașov este primul grup de acest tip din România, organizat în parteneriat cu Coresi Mall Brașov.

Așa cum explică Cosmina, mecanismul este simplu:  
1. Producătorii își lansează ofertele săptămânale pe grupul de Facebook.
2. Clienții comandă printr-un comentariu la postarea producătorului.
3. Apoi se întâlnesc într-o anumită zi, timp de 30 minute sau 1 h, pentru predarea - primirea comenzilor într-un punct de întâlnire.

Iar pentru micul producător avantajele sunt foarte mari, pornind de la faptul că are posibilitatea de a-și comercializa marfa în avans printr-o modalitate extrem de simplă și pragmatică, la faptul că interacționează direct cu clientul. 

”Practic, într-o singură oră producătorul își poate comercializa marfa fără să aibă nevoie de oameni de vânzare, standuri plătite sau alte costuri de infrastructură sau tehnologie”, afirmă Cosmina.

Totodată, prin comercializarea directă, are contact direct cu clientul final care îi oferă constant feedback și satisfacție prin interacțiunea directă.

Un producător poate participa sau nu la o întâlnire ROMO, în funcție de programul personal și/sau disponibilitatea producției.

Pentru consumatori, de asemenea, există o serie de avantaje. De exemplu, aceștia își pot comanda produsele de la mai mulți mici producatori, dintr-un singur loc, într-un mod extrem de eficient și simplu folosind Facebook, o platformă gratuită, familiară și extrem de populară, oricând, de oriunde, de pe orice dispozitiv conectat la internet. 

Totodată au satisfacția că își pot cunoaște într-un mod personal și direct producătorii și comunitatea de oameni co-interesați de consumul și producția de hrană sănătoasă, produsă local. ”Toate acestea sunt posibile fără să li se impună vreo comandă minimă, costuri de transport de la fiecare producător în parte, și pot alege în fiecare săptămână ce varietate și cantitate doresc fără să fie condiționați de un coș sau pachet predefinit”, spune Cosmina.

Ce nu este grupul:
  • Grupul nu este o piață volantă. Toate tranzacțiile au loc pe grup între fiecare producător și clienții interesați.
  • În cadrul întâlnirilor are loc strict predarea comenzilor pre-comandate pe Facebook.
  • Din aceste motive modelul este în completă legalitate și nu necesită niciun fel de avize sau autorizații speciale.

”Fiindcă primul grupul de la Brașov cu întâlnire joia la Coresi Shopping City (cel mai mare mll din Brașov) a crescut deja foarte mult, am deschis la sfârșitul anului al doilea grup, în cartierul Astra, în sudul orașului. Iar la sfârșit de ianuarie am pornit un grup nou și la Cluj în parteneriat cu hypermarketul Cora. Avem planificate deschideri în alte mari orașe în care să continuăm mișcarea”, adaugă Cosmina și Șerban Dinu.

 Foto: ROMO



Citeste si