Samsung lansează un fond de investiții pentru mașini autonome

Samsung lansează un fond de investiții pentru startup-uri care lucrează în domeniul mașinilor autonome. Samsung nu vrea să piardă această cursă, chiar dacă nu va lansa o mașină proprie. Dar companiile de tehnologie vor deveni cât de curând și companii auto, într-un fel sau altul.

Samsung Automotive Innovation Fund e un fond de 300 de milioane de dolari destinat investițiilor în zona mașinilor autonome și a tehnologiilor conexe. Samsung a făcut și prima investiție, una de 75 de milioane de dolari în TTTech, o firmă din Austria care creează platforme și software de securitate pentru mașinile conectate.

În plus, Samsung a făcut deja primii pași în această direcție după ce a cumpărat Harman, producătorul de echipamente audio inclusiv pentru mașini. Alături de aceștia, sud-coreenii lucrează la o tehnologie pentru conectatea interiorului mașinii prin intermediul sistemelor multimedia.

Până acum giganții lumii automobilelor au dominat această piață, dar în momentul de față lucrurile se schimbă. Companiile de tehnologie influențează acest domeniu prin sistemlee multimedia, prin conectarea mașinilor la telefoanele mobile, dar și prin posibilitatea de a lansa tehnologii autonome. De altfel, și Intel a cumpărat Mobileye, o companie din Israel care face software de mașini autonome.

Samsung a primit și un permis pentru testarea mașinilor fără șofer în California și în Coreea de Sud.

Photo by why kei on Unsplash



Citeste si