- 23 Ianuarie 2017
Samsung recunoaște că s-a grăbit livrând telefoanele Note 7. Care a fost cauza exploziei
De ce au explodat Samsung Galaxy Note 7? Oficialii Samsung au petrecut câteva luni încercând să-și dea seama ce s-a întâmplat cu phablet-urile Note 7 și de ce au început să explodeze în mâinile utilizatorilor. Compania a fost nevoită să retragă device-urile de pe piață, după ce s-au grăbit să le lanseze – unul dintre motivele pentru care nu au fost verificate și au ajuns să fie livrate cu baterii defecte - scandalul aruncând o pată neagră pe compania care se laudă constant cu realizările sale în materie de tehnologie.
Așa că, după cinci luni, Samsung a organizat chiar o conferință de presă pentru a anunța cauza incidentelor, dar și măsurile pe care le va lua pentru a preveni astfel de noi evenimente. Se pare că principala cauză au fost celulele bateriilor folosite pentru Note 7.
Peste 200.000 de telefoane și 30.000 de baterii au fost verificate de câteva sute de experți. În urma investigației s-a ajuns la concluzia că electrodul negativ era curbat în colţul din dreapta sus al bateriei şi vârful acestuia ajungea în dreptul curbei ecranului, ducând la un scurt-circuit. O altă serie de baterii s-a confruntat cu alte probleme: vârful electrozilor pozitivi a penetrat stratul de izolație, sau telefoanele au fost livrate chiar fără acel strat de izolație. Totul pentru a îndeplini termenii de producție nerealiști pe care compania s-a grăbit să-i impună.
Poate de aceea, compania a anunțat că nu va lansa Galaxy S8 la Barcelona, luna viitoare, preferând să mai aștepte.
Din cele trei milioane de device-uri Note 7 vândute anul trecut, Samsung a reușit să recheme circa 96% dintre phablet-uri.
Ne bucură, în schimb, faptul că oficialii companiei au anunțat un sistem de verificare în opt pași – prin inspecții ale inginerilor, dar și prin utilizarea de raze X pentru verificarea internă a bateriilor - pentru a preveni alte incidente similare. Printre testele care vor fi efectuate se numără cele de observare a durabilității la suprasarcină, perforare, verificare a voltajului, rezistență la temperaturi extreme. De asemenea, vor fi efectuate cicluri complete de încărcare/descărcare ale device-urilor care pleacă din fabricile Samsung.