- 18 Decembrie 2024
SARMIS Capital achiziționează Total Technologies, companie de automatizări industriale
Achiziția este realizată prin intermediul Smart ID Technology, companie din portofoliul SARMIS Capital, și contribuie la extinderea capacității acesteia de a livra soluții tehnologice complexe în retail, producție, curierat, logistică și distribuție.
Aceasta este cea de-a doua tranzacție făcută de Smart ID, în urma achiziției din 2022 a companiei de software tip ERP, Sceptrum. Perfectarea tranzacției curente este condiționată de aprobarea Consiliului Concurenței.
”Aceasta tranzacție marchează o etapă decisivă dintr-o amplă serie de achiziții menite să contribuie la creșterea anorganică a companiei în Europa Centrală și de Est, pentru care am alocat un buget de 20 - 30 de milioane de euro”, a declarat Cezar Scarlat, Managing Partner la SARMIS Capital.
SARMIS Capital este un fond independent de private equity înființat în 2019, axat pe investiții în Europa Centrală și de Est. Este cel mai mare fond de acest tip ridicat în România de către o echipă autohtonă.
Portofoliul SARMIS Capital include, pe lângă Smart ID Technology, MG-Tec Industry, BMF Grup și Corporate Office Solutions.