SARMIS Capital investește în Smart ID Dynamics, firmă de automatizări industriale

SARMIS Capital, un fond privat de investiții înființat în România, pentru România și țările vecine, a achiziționat pachetul majoritar în Smart ID Dynamics S.A., luna una dintre cele mai importante firme de pe piața locală a automatizărilor industriale.

SARMIS Capital, în parteneriat cu Daniel Boangiu, CEO şi cofondator, Romeo Iacob, cofondator și Consultant în Board-ul companiei, vizează consolidarea poziției Smart ID în România și țările învecinate prin creștere organică și achiziții.

Smart ID este specializată în furnizarea de soluții proprii de automatizare personalizate și complete, pentru procese complexe și intense, adresate în principal companiilor din industrii precum comerț, logistică și producție, cu scopul optimizării costurilor și creșterii productivității.

Compania a înregistrat o evoluție puternică în domeniu prin dezvoltarea de soluții personalizate și critice de business, ce adresează întregul lanț logistic, pornind de la designul de soluție, la dezvoltarea și implementarea acesteia și până la servicii post-implementare, mentenanță și suport.

În ciuda unui mediu global dificil de business în 2021, compania a avut o creștere de peste 20% a cifrei de afaceri.

Smart ID a fost fondată în 2010 de către Daniel Boangiu și Romeo Iacob. În cei 11 ani de activitate, Smart ID a oferit servicii complexe către 3000 de clienți, cu peste 250 de proiecte finalizate, compania deținând în prezent un portofoliu de clienți ce include companii multinaționale de top (precum Carrefour, Selgros, REWE, Leroy Merlin, British American Tobacco, JTI, Philip Morris, TNT, DHL, KLG, XPO, IDL, Dacia), companii mari locale (precum eMAG, Sameday, Cargus, Macromex), precum și companii mici și mijlocii.

Soluțiile transformaționale pe care compania le furnizează sunt scalabile și au fost create și îmbunătățite continuu pentru a automatiza, digitaliza și robotiza operațiunile și procesele industriale în funcție de nevoile fiecărui client, transformând compania Smart ID ȋntr-un partener de încredere pe termen lung.

“Credem în impactul fundamental pe care tehnologia, automatizarea și digitalizarea îl vor avea în dezvoltarea economică și în viitorul regiunii. SMART ID ne-a atras atenția nu doar prin prisma rezultatelor obținute sau capabilităților lui Daniel și Romeo, ale managementului sau ale echipelor excelente de execuție, ci și prin faptul că este cel mai mare jucător independent din România capabil să ofere servicii complexe de automatizare, ”end to end”, către unele dintre cele mai impresionante companii locale și multinaționale. Împreună, ne dorim să contribuim la transformarea Smart ID în liderul regional pe segmentul său și anticipăm multiple direcții în care putem participa în mod tangibil la expansiunea companiei pe noi piețe. Prin acest parteneriat, Smart ID va beneficia din plin de puterea financiară și expertiza strategică a Sarmis Capital, compania având deja la dispoziție un buget de creștere organică și achiziții între 20-30 milioane de EUR”, afirmă Cezar Scarlat, Managing Partner şi cofondator SARMIS Capital.

"Responsabilitatea noastră de acum înainte este să valorificăm și să creștem valoarea companiei, prin mixarea resurselor care ne-au ajutat până acum să devenim una dintre cele mai importante companii în industriile pe care le targetăm – cu cel mai importat activ al companiei, angajații noștri, o echipă de experți unică în piață – cu capabilități noi, tehnologii noi, procese mai bune și, cel mai important, soluții mai bune pentru clienții noștri actuali și viitori. Iar ceea ce este și mai important este faptul că avem libertatea de a ne păstra scopul, acela de a construi un viitor si mai promițător pentru clienții, angajații, partenerii, investitorii și comunitatea din care facem parte. Ne așteptăm să aducem mai multă inovație, expertiză, tehnologii de viitor și putere financiară, pentru a le asigura dezvoltarea, a avea o viață mai bună și așteptări mai mari. Cu o astfel de viziune vom reuși să construim o companie puternică, românească, la nivel regional", spune Daniel Boangiu, CEO și cofondator Smart ID.

În urma acestei tranzacții, Daniel Boangiu va continua să acționeze în calitate de acționar semnificativ si de CEO al Smart ID, cu responsabilități depline în ceea ce privește strategia companiei.

Planurile Smart ID în noua structură de acționariat cuprind consolidarea poziției de top pe piața din România prin dezvoltarea accelerată a afacerii, prin creșterea bazei de clienți, prin extinderea soluțiilor existente către noi sectoare de activitate, precum și prin achiziția strategică a unor jucători locali și regionali, toate acestea realizate cu o concentrare continuă pe ESG (Mediu, Social si Guvernanta), sustenabilitate și responsabilitate socială.

SMART ID Dynamics devine a doua investiție a fondului SARMIS Capital în România, după achiziția recentă a pachetului majoritar al COS (liderul pieței locale de servicii personalizate de fit-out).

SARMIS Capital este un fond independent de private equity, înființat în 2019 și dedicat investițiilor în Europa Centrală și de Est. 

Primul fond de investiții al SARMIS Capital este susținut de unele dintre cele mai importante instituții din lume, incluzând fonduri ale unor universități prestigioase, autorități pentru dezvoltare, precum și de persoane fizice.

Este finanțat parțial prin JEREMIE Holding Fund România, un program de investiții între EIF și Guvernul României prin care EIF este activ în numele și pentru beneficiul Guvernului României, investind fonduri generate în urma operațiunilor desfășurate în cadrul JEREMIE Holding Fund România în perioada de eligibilitate 2007-2013.

De asemenea, beneficiază de suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul Equity Facility for Growth, stabilit prin Regulamentul (EU) Nr. 1287/2013 al Uniunii și Consiliului European ce creează Programul pentru încurajarea companiilor mici și mijlocii (COSME) (2014-2020).



Citeste si