- 16 Aprilie 2021
Schema de ajutoare HoReCa: Cheltuielile eligibile – proiect de procedură
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 500 de milioane de euro (aproximativ 2,437 miliarde de lei) menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism, în contextul epidemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat oficial al Reprezentanței Comisiei Europene în România citat de www.fonduri-structurale.ro.
Măsura a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20 % din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Proiectul schemei de ajutoare HoReCa poate fi descărcat de aici.
Măsura urmărește să ajute beneficiarii să își acopere nevoile de lichidități și să își continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei.
În special, sprijinul nu va depăși 1,8 milioane de euro per beneficiar, astfel cum se prevede în cadrul temporar, și ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prins în schemă, conform documentului, este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică (legată).
Conform proiectului de ordin, dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.
Schema de ajutoare HoReCa - cheltuieli eligibileObiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele cheltuieli eligibile:
- cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului, cu excepția TVA deductibil si bugetele locale,
- cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar (durata de utilizare este mai mica de 1 an), inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente (au valoarea sub 2500 lei dar durata de utilizare este mai mare de 1 an);
- cheltui eli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
- datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
- cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat (chiria în avans nu este eligibilă);
- cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;
- cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, necesare reluării activității;
- cheltuieli salariale, atât cheltuielile cu salariile nete, cât și cele aferente taxelor și impozitelor salariale.
Proiectul schemei de ajutoare HoReCa poate fi descărcat de aici.