Serviciile NETOPIA Payments, disponibile comercianților VTEX

NETOPIA Payments încheie un parteneriat cu VTEX pentru a le oferi comercianților platformei mai multe metode de plată.

Procesatorul de plăți electronice NETOPIA Payment a încheiat un parteneriat cu VTEX, platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț.

Integrarea soluțiilor NETOPIA Payments oferă comercianților VTEX opțiuni de plată multiple și intuitive, cu scopul de a le eficientiza procesele online: de la îmbunătățirea ratei de conversie, la simplificarea experienței de plată a clientului final și suport dedicat din partea specialiștilor NETOPIA Payments.

Astfel, retailerii care folosesc platforma VTEX vor avea la dispoziție opțiuni precum: plata cu un singur click printr-o soluție tokenizată, plata în marketplace, plata prin accesarea unui link, plata în rate și plata recurentă.

“Există multipli factori care pot influența parcursul unui cumpărător într-un magazin online, dar un lucru este cert: el se va încheia întotdeauna în pagina de checkout. Accesibilitatea și diversitatea metodelor de plată joacă un rol uriaș în succesul acestei etape. Mai mult, există cumpărători care preferă anumite magazine exclusiv datorită metodelor de plată puse la dispoziție. Din acest motiv, credem că integrarea cu NETOPIA Payments va da ocazia clienților noștri să-și mărească numărul de comenzi și să-și extindă baza de cumpărători, fără a fi nevoie de dezvoltări suplimentare”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

Parteneriatul dintre NETOPIA Payments și VTEX este o decizie strategică în contextul creșterii retailului online și a deschiderii cumpărătorilor către noi metode de plată precum BNPL (Buy Now Pay Later), plata prin link sau plata cu monede alternative.

Pe lângă aceste soluții, evoluția pieței de ecommerce a dus la apariția a tot mai multor marketplace-uri, creșterea numărului de magazine online B2B și creșterea interesului pentru abordarea Direct-to-Consumer (D2C).

Consecința a fost nevoia unor integrări și sisteme care să ajute cumpărătorii să se adapteze, integrări pe care VTEX le-a pus întotdeauna la dispoziția clienților în mod nativ.



Citeste si