Simple Capital investește în DIP Software, un startup de soluții fintech. Andrei Pitiș se alătură ca advisor

Simple Capital, vehiculul privat de investiții fondat de Andrei Pitiș, investește în DIP Software, un startup de soluții pentru domeniul financiar.

Simple Capital preia 10% din acțiuni, iar Andrei Pitiș va acționa ca adviser pentru echipa de management a companiei pentru a accelera dezvoltarea globală.

“Sunt foarte încrezător în capacitatea echipei DIP Software de a proiecta și executa o viziune care să îi transforme în furnizorul preferat de soluții fintech corporate pentru industria financiară, la nivel european, și mă bucur să le fiu alături pe această direcție”, afirmă Andrei Pitiș, CEO Simple Capital.

DIP Software este un startup fondat în 2019 de Radu Cîrstea, Răzvan Pruteanu și Bogdan Niculescu, care dezvoltă produse și soluții personalizate pentru companii din industria financiară. DIP Software are parteneriate cu clienți din Luxemburg, Romania, Elveția și Austria.

”Parteneriatul nostru cu Andrei Pitiș și Simple Capital ne va  duce pe un parcurs de creștere a portofoliului de produse și clienți. Suntem pregătiți pentru o nouă etapă în dezvoltarea suitei de soluții enterprise proprietare, modelată pentru nevoile specifice ale companiilor din domeniul financiar. Targetul nostru pentru următorii 5 ani este să construim un business profitabil și să ne dublăm cifra de afaceri a companiei în fiecare an”, spune Radu Cîrstea, CEO DIP Software.

”Modelul de business și filosofia noastră în lucrul cu clienții se bazează pe stabilirea și cultivarea unui capital de încredere. Ne place să credem că suntem mai mult decât furnizori, că suntem partenerii clienților noștri în actualizarea și chiar redefinirea modelului lor de business, cu scopul de crește compania și respectiv cota de piață. Contăm pe aceeași abordare în colaborarea noastră cu Andrei și Simple Capital, care ne vor susține în parcursul nostru de creștere”, mai spune Radu Cîrstea.

Simple Capital este un vehicul de investiții private, fondat în 2019 de Andrei Pitiș – antreprenor, investitor și adviser, cu peste 25 de ani de experiență în industria IT din România și Statele Unite. Simple Capital investește în startup-uri de tehnologie cu produse adresate pieței globale.

 



Citeste si