- 21 Noiembrie 2017
Soluția românilor de la DeviceHub care te ajută să citești contorul de pe smartphone
Este vorba despre Smart Metering Pro, o soluție scalabilă și modulară, complet automatizată. Astfel, în contextul modernizării globale a infrastructurii de contoare, soluția DeviceHub este compatibilă cu orice model de contor inteligent, indiferent de producător, asigurând conectivitate universală și arhitectură scalabilă cu o investiție inițială redusă.
Cu implementări în curs de desfășurare în România și restul Uniunii Europene, Smart Metering Pro este creat pentru automatizarea procesului de facturare pentru gaz, apă, curent electric și agent termic, oferind o soluție sustenabilă, prietenoasă cu mediul, reducând costurile operaționale și îmbunătățind raportarea și previzionarea internă.
Cele mai mari beneficii pentru operatorii de utilități și consumatori sunt citirea contoarelor de la distanță și facturarea în timp real, înlocuind vechea procedură de facturare cu citire în teren, estimare de consum și regularizare.
Contoarele inteligente comunică în timp real cu soluția cloud Smart Metering Pro, îmbunătățind calitatea rețelei în exploatare și a serviciilor oferite prin o mai ușoară identificare a interferențelor de pe rețea, furturi sau altor pierderi, facilitând o intervenție operațională rapidă și eficientă.
“Retehnologizarea infrastructurii de contoare pentru utilități aduce noi provocări și oportunități în piață. Smart Metering Pro oferă un cadru de lucru scalabil pentru viitoarele servicii smart. Soluția noastră este deja bine primită în piață, confirmând interesul companiilor pentru soluții Internet of Things gata de implementare”, a declarat Ionuț Cotoi, CEO DeviceHub.
Smart Metering Pro se diferențiază prin funcționalități și integrări, ce adaugă plus valoare beneficiarului
- Generare automată de facturi și rapoarte;
- Vizualizare în timp real a parametrilor măsurați;
- Toate operațiunile manuale sunt automatizate și realizate de la distanță;
- Interval de transmitere date configurabil;
- Integrare GIS și software de hărți;
- Modul de mentenanță - alerte în timp real din teren;
DeviceHub a câștigat în 2015 competițiile lansate de acceleratoarele de startup-uri hub:raum Warp, ChallengeUp! și Seedcamp, și își propune să dezvolte soluții specifice industriale prin tehnologia IoT. Cu sedii în Polonia și România și finanțare de la Deutsche Telekom, Angel Investors și Orizont 2020, DeviceHub oferă un spațiu virtual în care inițiativele personale îmbunătățesc viața cotidiană și pun bazele pentru comunitățile smart în direcția creării orașelor inteligente ale viitorului.