Smartphone-urile Energizer au ajuns în România – miza pe puterea bateriei pentru a lua din clienții Samsung, HTC sau Huawei

O să recunosc din prima: știam de brandul Energizer doar prin prisma bateriilor. Bănuiesc că și voi. De fapt aici este miza ulterioară a Energy, care și-a propus ca prin baterii să atragă clienți și pe zona de telefoane mobile, și mai ales smartphone-uri.

Pentru că da, există și telefoane mobile/smartphone-uri sub acest brand.

Francezii de la Avenir Telecom, prezenți și la noi de peste două decenii, au preluat licența de la producătorul american de baterii Energizer încă din 2010 pentru a produce și distribui accesorii sub această marcă.

Din 2017, Avenir Telecom produce și telefoane mobile sub brandul Energizer, iar astăzi am avut ocazia să le vedem la București, fiind lansate oficial pe piața din România.

”Opt din zece oameni din întreaga lume au cumpărat vreodată baterii Energizer, iar la nivel global brandul este recunoscut de peste 90% dintre oameni”, spune Costin Soare, director operațional în cadrul Avenir Telecom.

Acesta precizează că la brand awareness-ul extrem de puternic se adaugă și faptul că telefoanele Energizer au fost făcute având în minte două elemente foarte importante. ”Am făcut studii iar în momentul în care am început să facem aceste telefoane, ne-am dorit să răspundem nevoilor de consum. Lumea își dorește telefoane cu baterie durabilă și telefoane rezistente”, a precizat reprezentatul Avenir Telecom în cadrul unei conferințe de presă, adăugând faptul că în portofoliu sunt telefoane care au o baterie de 5.000 de mAh. 

Acestea sunt și avantajele pe care mizează reprezentanții producătorului pentru a reuși să atragă dintre clienții altor branduri cunoscute precum Huawei, HTC și Samsung. Oficialii Avenir Telecom au precizat faptul că și-ar dori ca telefoanele din portofoliu să ajungă să fie folosite și de oamenii de afaceri de la noi, dar și de publicul larg.

”Suntem conștienți că intrăm pe o piață extrem de competitivă, însă avem câteva avantaje. Unul dintre ele este prezența globală a brandului Energizer. În plus, aducem o gamă largă de produse pentru diferite segmente de piață”, au mai spus oficialii companiei franceze.

Noua serie Energizer conține trei game de telefoane mobile:

Energizer Power Max – vorbim aici despre smartphone-uri high-end, cu o durată mare de viață a bateriei, de până la 5.000 de mAh (cu posibilitatea de a funcționa 24 de ore în stand-by). Această gamă conține două modele: Power Max P600S și Power Max P550S.

Flagship-ul gamei, P600S, are un ecran curbat full HD, cu muchii rotunjite, cu raport de aspect 18:9 și baterie de 4.500 mAh. Device-ul are o cameră duală (Sony) care are și capacitatea de a filma 4K UHD. Telefonul are un procesor Mediatek Helio P25 Octo Core de 2,5 GHz și două variante de memorie – 3 GB sau 6GB. De asemenea, acest telefon are și senzor de amprentă poziționat pe spatele dispozitivului  (pot fi înregistrate până la 5 amprente diferite). Funcționează cu Android 7 și este dual sim.

Energizer Hardcase – telefoanele din această gamă sunt rezistente la apă, praf și la șocuri. Gama cuprinde patru modele de telefoane: Energy 100, Hardcase H240S, Energy E520 LTE și Hardcase H550S.

Flagship-ul gamei este Hardcase H550S, un telefon care are o baterie de 4.000 de mAh. Acest telefon rezistă la o adâncime de 1,5 metri vreme de 30 de minute, fiind rezistent și la căderea de la o înălțime de 1,5 metri.

Ecranul device-ului este cu Corning Gorilla Glass 3, full HD de 5,5 inci. Procesorul este Mediatek Helio P18 Octa Core de 1,5 GHz. Camera principală este tot Sony, de 16 megapixeli, iar cea frontală este de 8 megapixeli. Hardcase H550S este dotat cu NFC, este dual sim și are senzor de amprentă. 

Energy – include modelele smartphone slim Energy S500 şi Energy S500E (livrate cu accesorii de protecție, precum geam securizat și carcasă antișoc) și două modele feature phone, Energy E10 și Energy E20.

Telefoane mobile Energizer sunt disponibile în acest moment în cadrul unor retaileri precum Flanco, eMAG, Cel.ro, Elefant.ro, PCGarage.ro, Auchan și Bayern Mobile Solution. Două dintre noile modele de telefoane, Energy Plus S550 LTE şi PowerMax P550S, pot fi achiziţionate, cu abonament, din rețeaua de magazine Internity, partener Telekom România.

Prețul modelului Energizer HARDCASE H550S de 32GB este de circa 2.000 de lei.



Citeste si