Smartree HRTech lansează un ebook gratuit dedicat digitalizării resurselor umane

Smartree HRTech, divizia de inovare în tehnologie pentru procesele de HR, lansează ebook-ul Digitalizarea ca punct de pornire pentru schimbarea în HR. Acest ebook este dedicat profesioniștilor din HR, iar printre subiectele explorate se numără intrarea în câmpul muncii a generației Z, flexibilitatea și provocările cu care se confruntă departamentele de resurse umane.

Smartree HRTech, divizia de inovare în tehnologie pentru procesele de HR, lansează ebook-ul Digitalizarea ca punct de pornire pentru schimbarea în HR.

Materialul, elaborat de specialiștii Smartree, abordează tematici și oferă soluții pentru subiecte precum:

  • Cele mai importante provocări cu care se confruntă departamentele de HR;
  • Impactul digitalizării și automatizării în atingerea obiectivelor la nivel de companie;
  • Aspectele de avut în vedere în alegerea unei soluții software HCM pentru departamentul de Resurse Umane.

În plus, profesioniștii din industrie, fie că este vorba despre recrutare, retenție sau chiar Employer Branding, pot accesa insight-uri valoroase referitoare la generația Z, nevoia angajaților de flexibilitate și impactul beneficiilor extra-salariale asupra moralului și eficienței echipelor.

”Companiile înțeleg importanța digitalizării proceselor de business pentru eficientizarea a tot ceea ce înseamna procese specifice de HR. Cu ajutorul tehnologiei, specialiștii de HR pot pune pe primul loc în activitatea lor obiective strategice precum îmbunătățirea profitabilității companiei sau dezvoltarea organizației. De asemenea, digitalizarea are impact și în rândul angajaților, mai ales pe zonele de engagement și retenție. Iar pentru a veni în sprijinul digitalizării și dezvoltării partenerilor noștri, am adus într-un singur ebook cunoștințele experților Smartree,” declară Alexandra Peligrad, CEO al Grupului Smartree. 

Chiar în contextul creșterii semnificative a importanței departamentului de resurse umane la nivel de organizație, acesta rămâne cel mai puțin digitalizat, deși poate aborda numeroase oportunități pentru automatizare. Astfel, provocarea specialiștilor din HR este trecerea de la eficiență la urmărirea de obiective strategice și implementarea tehnologiei pentru a le atinge.

Anul acesta, grupul Smartree și, în mod special, divizia Smartree HRTech, continuă dezvoltarea tehnologiilor de HR, cum ar fi MyStaff Dashboards, noul modul al suitei MyStaff. Prin acest modul, utilizatorii se vor bucura de o experiență superioară și vor avea acces la o soluție modernă, care afișează în timp real informații prin intermediul unor rapoarte vizuale și interactive. De asemenea, tot pentru acest an este pregătită și lansarea variantei pentru mobil a MyStaff Expenses, o aplicație mobilă care permite angajaților crearea și trimiterea rapidă din orice locație a deconturilor și ordinelor de deplasare, de pe orice dispozitiv mobil. 

Ebook-ul Digitalizarea ca punct de pornire pentru schimbarea în HR poate fi descărcat de aici.



Citeste si