Solidarity FabLab: 90 de tineri defavorizați fac gratuit cursuri de pregătire tehnică la Iași

Fundația Orange, în parteneriat cu Asociația Fab Lab Iași, lansează primul centru Solidarity FabLab din România.

Timp de un an de zile, 90 de tineri vulnerabili din județul Iași, cu vârste între 16 și 25 de ani, vor avea acces la cursuri de pregătire tehnică, unde vor descoperi și vor învăța cum să utilizeze tehnici și instrumente de fabricare digitală precum design-ul personalizat, CAD, software 2D, imprimare 3D, laser și vinyl cutter, mașină de frezat CNC, totul sub îndrumarea unor cunoscuți specialiști locali.

De asemenea, va exista un modul de introducere în electronică și de familiarizare cu instrumentele de documentare. În paralel, tinerii incluși în program vor beneficia și de consiliere în carieră și de oportunități concrete de angajare prin facilitarea unor sesiuni de întâlniri și discuții cu o serie de companii din județul Iași, active în domeniul tehnologiei. 

Programul are ca obiectiv creșterea angajabilității cu ajutorul tehnologiilor digitale și se adresează tinerilor ce provin din medii defavorizate, mulți dintre ei parte din categoria NEET, persoane care nu sunt incluse în programe educaționale, în câmpul muncii sau în programe de formare profesională.

Pentru aceștia, vulnerabilități precum sărăcia sau lipsa educației, de multe ori pe fondul abandonului școlar timpuriu, accentuează dificultățile și îngreunează posibilitatea de integrare socio-profesională.

”Prin intermediul acestui nou program, le oferim tinerilor posibilitatea de a se pregăti pentru meseriile viitorului într-un mediu colaborativ, bazat pe mentorat și experiențe de învățare practice, toate construite cu ajutorul și în jurul tehnologiei. Este important ca persoanele tinere vulnerabile, pentru care câștigarea independenței financiare este un vis greu de împlinit, să urmeze aceste cursuri menite să le asigure integrarea pe piața muncii nu oricum, ci la cele mai înalte standarde”, a declarat Dana Deac, Președinte Fundaţia Orange.   

Solidarity FabLab va fi găzduit de FabLab Iași, care astfel devine un spațiu polivalent, dotat cu noi echipamente achiziționate cu sprijinul Fundației Grupului Orange. Cursurile de formare vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări acordate de Fundația Orange România. Valoarea totală a sponsorizării se ridică la 47.000 de euro.

“Am gândit acest proiect sub motto-ul “accesează-ți viitorul“ și cred că parteneriatul cu Fundația Orange completează cu succes gama de servicii oferite deja de zona de makerspace din Fab Lab Iași. Astfel, creștem implicarea în proiectele de formare sau reconversie profesională spre zona tehnologică, adresate tinerilor ambițioși și pasionați, dar cu posibilități materiale limitate”, a declarat Dan Zaharia, președinte Asociația FabLab Iași. 

Lansat în anul 2014, Solidarity FabLab este un program internațional, implementat de Fundația Grupului Orange în 19 țări din Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

Anul acesta, în contexul pandemiei provocate de noul coronavirus, 52 de centre Solidarity FabLab din 7 țări și-au adaptat activitatea pentru a răspunde nevoilor urgente din sistemul sanitar și au produs aproximativ 200.000 de viziere donate către medici din prima linie în numeroase spitale locale. 

Spațiul polivalent dezvoltat de Asociatia Fab Lab Iași oferă pe o suprafață de peste 725 mp scenarii de folosire flexibilă (zone de demonstrații / concursuri, co-working, makerspace, săli de cursuri și video / conferințe, birouri dedicate) și funcționează ca o platformă independentă care catalizează inovația și colaborarea adresată comunității tehnice din Iași. Fab Lab Iași este primul spațiu din Iași afiliat rețelei internaționale #FabLab de coworking și makerspace. 



Citeste si