Sparking Capital, investiție seed într-un startup de marketing digital și social media

Techinfluence, un startup românesc care oferă soluții pe segmentul de marketing digital și social media, semnează un contract de investiție de tip seed cu Sparking Capital, un fond cu capital de risc de tip Business Angel.

Potrivit fondatorilor Sparking Capital, investiția în acest startup este de cel mult 100.000 de euro, aceasta fiind suma pe care fondul românesc de tip Business Angel o oferă tututor proiectelor pe care decide să le finanțeze. 

Techinfluence, al cărei produs principal este Product Lead, este o companie înființată in 2017, ca un spin-off din agenția digitală Evonomix, care exploatează dezvoltarea social media pentru a crește ratele de conversie în site-urile de vânzări.

Product Lead este un ecosistem care le oferă firmelor partenere capabilități de visual commerce, analize ale conținutului din Instagram, analize ale profilului și performanței influencerilor folosiți de diferite brand-uri printr-un model de business de tip SaaS (software as a service) și PaaS (platform as a service).

Printre clienții Techinfluence se numără Samsung, Philip Morris, Top Line Cosmetics, Douglas, FF Group, Answear.

Prin parteneriatul cu Sparking Capital, Techinfluence își propune să accelereze tracțiunea companiei în România și la nivel global, să devină agenție parteneră Facebook și să crească cifra de afaceri lunară cu un multiplicator de 5 în următoarele 12 luni.

”Astăzi există în piață un exces de capital, există bani pentru orice inițiativă serioasă, însă noi am ales de la început să dezvoltăm acest produs riscând propriile resurse și în paralel am căutat un fond de investiții care să contribuie cu un mix optim de capital, know-how și networking care să ne ajute să creștem global. După discuții cu mulți investitori, ne-am întâlnit cu Sparking Capital și până să ajungem la a discuta cifre, am discutat zeci de ore cu reprezentanții fondului despre produs și despre industrie. Este important ca un fond să te aleagă pe tine, însă cel mai important este să alegi tu corect fondul care să investească în tine”, declară Mihai Bocai, fondator Product Lead.

Sparking Capital este un fond cu capital de risc de tip Business Angel, cu doi parteneri, Vlad Panait și Cristian Negruțiu. Compania face investiții de tip pre-seed și seed în startup-uri care activează în diferite verticale: market places, marketing-tech, consumer tech, supply chain-tech, fintech, digital transformation.

“Investim într-o afacere care își propune să exploateze creșterea explozivă a social media și să ajute brand-urile partenere să-și optimizeze ratele de conversie în vânzare, să înțeleagă mai bine comportamentul digital al utilizatorilor și să ia decizii bazate pe date când își aleg influencerii cu care vor să lucreze. Techinfluence își propune să inoveze în ecosistemul de marketing digital prin platforme care să permită brand-urilor comunicarea cu consumatorii în mod personalizat, în timp real, la scală“, susține Vlad Panait, Fondator Sparking Capital.

În primăvara acestui an, fondatorii Sparking Capital au făcut o investiție seed în Evertoys, un startup românesc care funcționează ca un Netflix pentru piața de jucării din România.

”Această nouă investiție confirmă poziționarea și strategia noastră în ecosistemul antreprenorial din România. Alături de investiția financiară, Sparking Capital contribuie efectiv prin know how, mentoring și networking la dezvoltarea multidimensională și scalarea internațională a companiilor în care se implică”, declară Cristian Negruțiu, Partener Sparking Capital.



Citeste si