SportGuru, 40 mil. lei în 2021 din vânzarea de echipamente sportive specializate

Sport Guru, un retailer și distribuitor de echipamente sportive specializate, a înregistrat în 2021 vânzări totale de 38,4 milioane de lei, o creștere cu 62% comparativ cu anul 2020. Totodată, compania a raportat un profit net de 2,8 milioane de lei, o majorare cu 64% față de anul anterior.

”Anul 2021 a fost cel mai bun an din istoria Sport Guru, unul în care am avut parte de o creștere substanțială a vânzărilor. Rezultatele înregistrate pe parcursul anului trecut se datorează investițiilor realizate de-a lungul timpului în extinderea gamei de produse pentru clienții noștri, dar și a serviciilor pe care le punem la dispoziție în magazinele noastre și care sunt realizate cu cele mai bune tehnologii în domeniu, precum service pentru echipamente de schi și snowboard cu tehnologie Wintersteiger sau service pentru biciclete. Vom continua să investim în lărgirea gamei de produse, precum și în extinderea prezenței noastre la nivel național. Pentru îndeplinirea acestor obiective avem în vedere mai multe opțiuni, precum intrarea într-un parteneriat cu potențiali investitori sau de ce nu, listarea Sport Guru la bursa din București. Dorim să ducem retailul sportiv la nivelul următor, nu doar din punctul de vedere al gamei și nivelului de specializare, dar și al experienței consumatorului, atât online cât și offline,” a declarat Mircea Rasovan, cofondator și CEO al Sport Guru. 

Înființată în anul 2009 ca o platformă online de distribuție și vânzare de echipamente sportive specializate de către antreprenorii Mircea Rasovan și Alexandru Cristescu, Sport Guru are în prezent deschise cinci magazine, trei în București și câte unul în Cluj-Napoca și Brașov.

Compania oferă în permanență peste 25.000 de produse spre vânzare, în magazinele sale fizice sau prin platforma online, dintr-o gamă extinsă de activități sportive, axate în principal pe ciclism, outdoor/schi și alergare/triatlon, precum si zona de tehnologie in sport.

În ceea ce privește veniturile realizate de Sport Guru în 2021, 53% au reprezentat vânzările realizate în cadrul celor cinci magazine ale companiei, în timp ce 34% au fost vânzările din online.

Totodată, aproximativ 13% au reprezentat alte venituri și vânzări realizate de canalul de distribuție al Sport Guru, prin care sunt vândute produse către clienți „key accounts”, vânzători de retail independenți, magazine online, federații sportive și agenții de marketing.

La mijlocul lunii aprilie a anului curent, compania a finalizat relocarea magazinului din Brașov într-o nouă locație, în cadrul centrului comercial Coresi Shopping Resort. Aceasta este cea de-a doua locație deschisă de Sport Guru într-un centru comercial, după cea inaugurată în octombrie 2021 în Plaza România din București.

Noua locație deschisă în Coresi Shopping Resort pune la dispoziția clienților o gamă largă de biciclete de șosea, MTB sau electrice, împreună cu o ofertă mult extinsă de pantofi de alergare, trail și încălțăminte tehnică pentru outdoor, articole de îmbrăcăminte sportivă pentru o gamă largă de activități. Totodată, pe tot parcursul anului, clienții au acces la service complet pentru biciclete și echipamente de schi în sezonul de iarnă.



Citeste si