Starea Națiunii din perspectiva tech: raportul anual Atomico

Fondul de investiții Atomico, unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, a dat publicității, pentru al cincilea an consecutiv, raportul anual State of European Tech.

Acest raport întocmit de oficialii VC-ului fondat de omul din spatele Skype, este unul dintre cele mai comprehensive seturi de date ce oferă o imagine de ansamblu asupra mediului antreprenorial European, talentului tech de pe continent și finanțărilor realizate și disponibile aici.

Principalele puncte atinse în raportul fondului de investiții Atomico, fondat de omul din spatele Skype.

Europa este pe cale să depășească valoare de 110 miliarde de dolari în investiții realizate din 2015 încoace: trei țări europene, Germania, Marea Britanie, Franța, au depășit suma cumulată de 10 miliarde de dolari în investiții în ultimii 5 ani. Iar startup-uri din 29 de orașe europene au atras capital în valoare de 100 milioane de dolari numai în 2019.

Europa naște unicorni: sunt 99 de companii sprijinite de fonduri de investiții care au atins statutul de unicorn, adică au o evaluare de cel puțin 1 miliard de dolari. Acum sunt 20 de țări europene care au cel puțin un unicorn, iar 100% dintre companiile care au atins această evaluare din 2010 și până acum au fost susținute, din punct de vedere financiar, de fonduri de investiții.

Tot nu există diversitate printre fondatorii de startups: 92 de dolari din fiecare 100 de dolari investiți în Europa în 2019 au mers către echipe de fondatori formate în întregime din bărbați, lucru care nu s-a schimbat din 2018. Pentru fiecare femeie manager există 12 bărbați care au același job.

Peste 500 de startup-uri europene care lucrează la soluții pentru un viitor sustenabil: investițiile în aceste companii au reprezentat 12,3% din totalul capitalului investit în companiile tech europene în acest an, mai mult decât dublu comparativ cu anii anteriori.

2019, an record pentru finanțările disponibile: fondurile europene de investiții au reușit să strângă de la susținători în acest an peste 13 miliarde de dolari. În total, în perioada 2015-2019 a fost disponibilă pentru finanțări o sumă totală de peste 50 de miliarde de dolari.

Talent tech european: sunt peste 6,1 milioane de profesioniști tech în Europa (în 2018 erau 5,7 milioane, iar comparativ, în SUA sunt 4,7 milioane), cele mai mari trei comunități fiind în Londra, Berlin și Paris.

Puteți consulta și descărca întregul raport Atomico - State of European Tech - de aici.


Citeste si