🎥Start-Up Digest: cele mai interesante startup-uri ale săptămânii

Scriem zilnic despre startup-uri și afaceri, în general, care sunt bazate pe idei interesante, care au potențialul de fi cunoscute peste tot în lume. Însă nu toate acestea reușesc să livreze ceea ce și-au propus. Unele dau greș, sau mai rău, fondatorii ajung la închisoare. Start-Up Digest îți prezintă startup-urile săptămânii. 

Dar nu despre cei care nu reușit vreau să vă vorbesc azi, ci despre afacerile care se dezvoltă sustenabil.

UiPath

Primii pe listă în această săptămână sunt cei de la UiPath, primul unicorn românesc. Compania a anunțat recent faptul că a încheiat anul 2019 cu venituri de 360 de milioane de dolari.

UiPath, compania lider de Robotic Process Automation (RPA), a anunțat că a încheiat anul 2019 cu 360 de millioane de dolari în venit anual recurent, cu un venit net care a depășit 60 millioane de dolari în ultimul trimestru al anului trecut.

În iulie 2018, UiPath anunțase că a trecut pragul de 100 milioane de dolari venit anual recurent. Succesul companiei se datorează creșterii rapide a portofoliului de clienți globali, care numără peste 6.000 de organizații și o comunitate globală de aproape 750.000 de dezvoltatori RPA.

Totodată , prin intermediul UiPath Academic Alliance, platforma noastră de învățare online UiPath Academy și platforma de conectare UiPath Connect!, compania și-a luat angajamentul să instruiască, să califice și să recalifice toate generațiile de angajați pentru a se asigura că aceștia pot participa activ în era Automation First.

Questo

Pe lista Start-Up Digest urmează Questo, o aplicație de travel cu ajutorul căreia poți vedea atracții mai puțin cunoscute dintr-un oraș.

Questo este un startup românesc prin care vizitatorii dintr-un oraș pot face tururi ale unor obiective mai puțin cunoscute. Chiar la finalul lunii februarie 2019, fondatorii Questo au anunțat faptul că startup-ul a primit o investiție de la doi angeli, în acest moment startup-ul lansat în 2017 fiind evaluat la peste 1,5 milioane de dolari.

Pe 20 ianuarie, Questo a fost premiat de Organizația Mondială a Turismului în cadrul celei de-a doua ediții a competiției pentru startups. Astfel, românii au fost desemnați câștigătorii categoriei Disruptive Hospitality.

XVision

XVision este un alt startup pe care ar trebui să stați cu ochii în acest an. Soluția realizată de Xvision analizează radiografiile pulmonare folosind inteligența artificială.

La finalul lunii ianuarie, fondatorii startup-ului anunțau că soluția pe care au dezvoltat-o va fi folosită în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara.

Aplicația dezvoltată de XVision, prima de acest tip din România, permite o analiză mai rapidă și ușoară a radiografiilor, medicii putând astfel să interpreteze până la 200 de radiografii pulmonare/zi, cu 20% mai multe decât în prezent.

Pitch Deck Gallery - Xvision ajută doctorii să interpreteze prin AI

Anul trecut XVision a fost selectat în programul de accelerare Techcelerator prin intermediul căruia au ridicat o investiție totală de 100.000 de euro de la GapMinder Venture Partners. 

OutThink

Începutul anului au fost de bun augur și pentru OutThink, un startup dezvoltat în Marea Britanie de fondatori români: au primit o investiție de 1,4 milioane EUR.

OutThink a fost fondat în 2015 și ajută companiile mari să identifice și să înțeleagă riscul uman care poate duce la scurgeri de date. Practic, atunci când angajații sunt neatenți și informațiile sensibile din companie pot scăpa în sălbăticia internetului.

Printre cei mai mari clienți se numără Abu Dhabi Islamic Bank, Vodafone, Bunzl sau Holland & Barrett. De asemenea, compania vrea să crească numărul de angajați de la 15 la 40 până la finalul anului. 

O investiție Series A e dorită până la finalul lui 2020.

BizTool.ro - platforma în care conectăm specialiștii de business și antreprenorii care au nevoie de serviciile lor

Înainte de a termina rubrica de azi vreau să vă reamintesc de BizTool.ro, platforma noastră prin care aducem la un loc specialiști din diverse domenii de business și antreprenorii ca voi. Contactați cu încredere experții de pe BizTool oricând aveți nevoie de soluții pentru afacerea voastră.

Ești consultant și vrei mai mulți clienți? Intră în comunitatea Biztool.ro, oferită de start-up.ro, aici.



Citeste si