Start-Up Nation 2018/2019: lista celor 10.000 de beneficiari care vor primi finanțare

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat face publică lista celor 10.000 de beneficiari care au fost admiși pentru finanțare în cadrul celei de-a doua sesiuni a programului Start-Up Nation.

Start-up Nation continuă în parametrii stabiliți inițial – 10.000 de firme finanțate, iar rectificarea bugetară anunțată nu are impact asupra derulării programului, anunță reprezentanții Ministerului pentru IMM-uri.

Lista finală a celor 10.000 de firme care primesc finanțare prin programul Start-Up Nation 2018/2019 poate fi consultată aici.

”Mă bucură interesul foarte mare pentru Programul Start-Up Nation și vreau să le transmit tuturor antreprenorilor care au depus proiecte eligibile că vor primi finanțarea de care au nevoie. Din experiența primei ediții a programului și din tendințele observate în această sesiune, cea mai mare parte a solicitărilor de rambursări are loc în etapele finale ale implementării programului. Astfel, MMACA va avea disponibile creditele bugetare necesare în ultima parte a anului 2019, deci programul se va derula fără sincope”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

Rectificare bugetară

După cum scriam astăzi, Ministerul pentru IMM-uri, cel care gestionează programul Start-Up Nation, este unul dintre cele care au bugetul tăiat în cadrul proiectul de rectificare bugetară.

Astfel, ministerul va pierde 243 de milioane de lei la rectificarea bugetară, așa cum este propus în proiectul de acum.

Cu toate acestea, Ministrul Oprea precizează că programul Start-Up Nation, prin care 10.000 de firme primesc finanțări în valoare de 200.000 de lei, nu este afectat. 

Start-Up Nation - se știu toate cele 10.000 de firme admise

Start-Up Nation 2018/2019 a avut 33.514 planuri de afaceri înscrise în aplicația online, 32.000 dintre acestea planuri având punctajul maxim – 100 de puncte.

A doua ediție a programului prin care statul român a oferit finanțare în valoare de 200.000 de lei firmelor nou înființate a atras un număr mai mare cu peste 10.000 de antreprenori care au sperat să beneficieze de acești bani. Pentru fiecare plan de afaceri înscris în aplicație, a fost nevoie de înființarea unei noi firme.

Lista finală a celor 10.000 de firme care primesc finanțare prin programul Start-Up Nation 2018/2019 poate fi consultată aici.

 



Citeste si