Număr aproape dublu de firme înscrise în Start-Up Nation. Laufer: ”Supersucces!”

Programul prin care guvernul nostru vrea să sprijine 10.000 de noi afaceri a ajuns la final. Cel puțin prima parte a acestuia, așa cum a anunțat recent ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer.

Acesta declara în urmă cu două zile că, dacă vor mai rămâne locuri disponible din prima sesiune – adică firmele care se înscriau până vineri, 14 iulie, ora 20 – va mai exista o sesiune suplimentară.

Aseară, după încheierea înscrierilor, Laufer a anunțat că numărul firmelor a trecut de 19.200.

”Supersucces!”, a scris el pe pagina sa de Facebook. ”Start-Up Nation întrece orice așteptări. Astăzi, la închiderea înregistrărilor, sistemul informatic arata că au fost depuse aproape 20.000 de planuri de afaceri. Mai precis 19.296! Este un record absolut care demostrează interesul extraordinar pentru acest program al partidului meu-PSD”, a mai spus Ilan Laufer, numit ministru în cabinetul actualului prim-ministru, Mihai Tudose.

Oficialul ministerului pentru IMM-uri a dat și câteva date ”la cald”: în ultimele 5 minute s-au înscris nu mai putin de 216 aplicanți, adică aproape un aplicant pe secundă. În ultima oră, de la 19:00 la 20:00, au fost depuse 1.403 planuri de afaceri, respectiv 23 de planuri de afaceri, în medie, pe minut.

Mai mult de jumătate dintre aplicanți - aproximativ 60% - sunt tineri, până la vârsta de 35 de ani, ”cărora Start-Up Nation le poate transforma visele în realitate. ”Eu, personal, voi face tot ce-mi stă în puteri ca acest lucru să se întâmple, bugetul alocat să fie utilizat 100% și să reprezinte embrionul din care se naște și se dezvoltă o nouă generație de antreprenori”, a adăugat Ilan Laufer, precizând că va începe etapa analizării proiectelor.

Cei din prima sesiune, care s-au înscris până vineri, 14 iulie, la ora 20.00 vor fi evaluați, iar după ce vor fi acordate finanțările acestora, în limita bugetelor, se va deschide o sesiune suplimentară.

Există, însă, un mare număr de potențiali candidați care nu și-au putut finaliza procedura de înscriere, urmare a faptului că n-au reușit să-și înființeze în timp util noile firme – condiție obligatorie a programului - dat fiind suprasolicitarea infrastructurii tehnice a Oficiului National Registrul Comerțului și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, imediat după evaluarea dosarelor depuse în actuala etapă și în limita resursei financiare rămase, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va organiza o nouă sesiune de înscrieri.

Programul Start-Up Nation are, în acest an, o finanțare de 1,7 miliarde de lei, care asigură, în temeiul legii, suportul activității a 10.000 de noi firme înființate după 31 ianuarie 2017.

Trei bănci partenere la Start-Up Nation

Ministerul a primit 3 oferte concrete - Banca Transilvania, CEC Bank și BCR. Acestea vor acorda credite punte, pentru finanțarea antreprenorilor selectați în programul Start-Up Nation, pe baza acordului de finanțare cu statul. Potrivit lui Ilan Laufer, creditul punte va fi aprobat în doar 10 zile și nu se vor negocia condițiile individual.

Documente necesare pentru Start-Up Nation

E târziu în acest moment să mai depuneți documentele, dar puteți să fiți gata pentru o posibilă sesiune suplimentară. Dacă vrei să descarci toate documentele, le găsești la acest link. Există și o declarație pe proprie răspundere pentru schema de minimis, o cerere de ramburs, un formular de raportare tehnică pentru Programul Start-up Nation, dar și o anexă în care se va face calculul pentru întreprinderile partenere sau legate.

Dacă nu ai mai avut pană acum o firmă, un SRL-D vine cu o serie de avantaje deloc de neglijat: scutire de la plata taxelor la Registrul Comerțului aferente finanțării (deși acum și un SRL se poate înființa cu sub 100 lei), scutire de la plata contribuțiilor de pensie din partea angajatorului pentru 4 angajați (pe perioadă nedeterminată), garantarea în proporție de 80% a unui credit de pană la 100.000 de euro plus o serie de avantaje pe care unele firme de consultanță le oferă societăților de tip SRLD.

Este adevărat, există și o serie de obligații, dintre care cele mai importante țin de reinvestirea a 50% din profit. SRL-D-ul nu este obligat să aibă minimum 2 angajați, aceea fiind o obligație ce intră în vigoare doar dacă se accesa programul de finanțare dedicat SRL-D, care însă nu mai este de actualitate.

Coduri CAEN eligibile

Ministerul pentru Mediul de Afaceri și Antreprenoriat a publicat pe site-ul său lista codurilor CAEN eligibile în programul România Start-Up Nation. În program vor fi eligibile afaceri noi, create după 30 ianuarie 2017, din domeniile producție (industrie prelucrătoare), industrii creative, servicii, comerț.

Dacă vrei să descoperi codurile CAEN eligibile poți consulta documentul disponibil la acest link.



Citeste si