Start-Up Nation 2024: proiectul OUG, în dezbatere publică

Start-Up Nation, unul dintre cele mai populare programe prin care guvernul român și-a propus să încurajeze micii antreprenori din țara noastră, se pregătește să revină în acest an după o pauză.
UPDATE 24 aprilie 2024:

Proiectul ordonanței de urgență privind aprobarea și implementarea programului Start-Up Nation pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027 a fost pus în consultare publică. 

Ediția din acest an a Start-Up Nation vine cu o serie de noutăți. Astfel cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiție de eligibilitate și vor fi desfășurate ca modul în cadrul schemei, iar valoarea alocației financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligația creării a minimum două locuri de muncă. 

Proiectul de ordonanță poate fi consultat aici, iar persoanele interesate pot transmite propuneri de modificare sau observații prin Formularul pentru colectarea de propuneri, opinii, recomandări.


Astfel, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat faptul că pregătește, alături de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, o nouă ediție a programului Start-Up Nation.

Cea de-a IV-a ediție a programului Start-Up Nation presupune finanțări din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 400 milioane de euro, acordate prin Programul Educație și Ocupare 2021- 2027, după cum precizează oficialii celor două instituții.

”În prezent, echipele tehnice MEAT – MIPE perfectează cadrul legal necesar lansării acestui program pentru stimularea antreprenoriatului românesc și crearea de noi locuri de muncă, cu accent pe educație și training”, se scrie în postare.

Start-Up Nation 2024 ar putea aduce o serie de noutăți:

- cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiție de eligibilitate și vor fi desfășurate ca modul în cadrul schemei, 

- valoarea alocației financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligația creării a minimum două locuri de muncă.

La ediția cu numărul 3 a programului Start-Up Nation, cererile erau finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

- pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;

- pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Ediția Start-Up Nation 2022, ultima care a avut loc înainte de acest anunț, a acordat fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei. S-au primit aproape 17.000 de cereri de finanțare.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului reiese că la prima ediție, inițiată în 2017, au fost finanțați 7.150 de beneficiari, din care la 31 decembrie 2021 mai funcționau 7.075 de întreprinderi, și au fost create 17.688 noi locuri de muncă, din care 14.347 pentru persoanele defavorizate (inclusiv șomeri).

Ediția a doua, începută în 2018, a avut ca rezultat înființarea a 8.091 de societăți comerciale, din care la finalul anului 2021 mai funcționau 6.963, și cu crearea a 38.161 noi locuri de muncă, din care 29.120 pentru persoanele defavorizate.

Potrivit oficialilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, programul Start-Up Nation 2024 se află încă în etapa de pregătire, iar orice informații oficiale despre punerea acestui proiect în consultare publică, adoptarea cadrului legislativ aferent și deschiderea perioadei de înscriere vor fi comunicate exclusiv de MEAT și vor fi publicate pe site-urile oficiale www.economie.gov.ro  și www.imm.gov.ro, precum și pe canalele Social Media ale instituției.



Citeste si