Start-Up Nation - va mai exista ediția cu numărul 3?

Pe data de 12 februarie, la ora 20, s-au închis înscrierile pentru cea de-a doua ediție a programului Start-Up Nation.

După o primă ediție debutată printr-o serie de modificări, în 2017, cu plăți care au fost finalizate la finalul lui 2018, Start-Up Nation a fost un program care a suscitat destul de rapid și de mult interesul micilor antreprenori de la noi. Avea toate pârghiile să facă acest lucru: promitea și oferea 200.000 de lei din bugetul de stat antreprenorilor care înființau firme noi și creau locuri de muncă.

Deși au fost nenumărate discuții legate de întârzierea banilor, de problemele pe care le-au avut fondatorii în respectarea termenelor, ediția Start-Up nation 2018/2019 s-a dovedit a fi un ”fenomen”, după cum spunea chiar ministrul Ștefan Radu Oprea în conferința de presă organizată a doua zi după finalizarea perioadei de înscrieri.

Iar dacă ne luăm după numărul planurilor de afaceri depuse, cu cel puțin încă 13.000 comparativ cu ediția anterioară – au fost peste 33.500, Oprea precizând chiar că au fost, în total, circa 40.000 de dosare depuse în aplicația pentru cea de-a doua ediție a acestui program, Start-Up Nation chiar este un fenomen, iar antreprenorii fac fix ceea ce spunea tot ministrul Oprea în urmă cu o lună: ”își asumă riscuri”.

Start-Up Nation 2018/2019 va finanța, la fel ca și programul anterior, 10.000 de noi afaceri. Acesta este planul, banii s-au găsit pentru bugetul pe acest an din credite de angajament, după cum ne liniștea Ștefan Radu Oprea după primul draft al bugetului pe 2019 al ministerului pe care-l conduce și vedeam în a doua propunere de buget aprobată deja.

”Avem bugetul aprobat de comisiile reunite din Parlament, aici. În același timp, am avut acceptul comisiilor de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților, eu mă aștept ca săptămâna aceasta votul final să arate că, într-adevăr, ceea ce a a aprobat Guvernul României, adică bugetul care aduce resursele suficiente pentru derularea bună a programelor noastre este o realitate”, ne-a precizat Ștefan Radu Oprea.

Start-Up Nation 2018/2019 - 3.000 de ”rezerve”

Însă, în contextul în care există 32.000 de aplicanți care au 100 de puncte, ce se va întâmpla cu 22.000 de afaceri care nu vor ajunge să ia bani prin acest program?

Tot Ștefan Radu Oprea vine să spună că departajarea proiectelor se va face pe baza criteriilor publicate în procedură și că, spre deosebire de prima ediție va mai exista o listă de 3.000 de ”rezerve” în cazul în care printre primii 10.000 vor exista probleme, iar planurile de afaceri vor avea neconcordanțe. Probabil că principalul criteriu de departajare va fi cel a locurilor de muncă nou create. Rămâne de văzut.

Încercăm să dăm acest timp antreprenorului pentru ca afacerea lui să se transforme într-o poveste de succes

Dacă ne luăm după declarațiile anterioare ale ministrului, primii bani vor începe să vină prin vara aceasta. Se vor întinde plățile tot pe o perioadă de 2 ani? S-ar putea. ”Ținem cont de nevoile reale ale mediului de afaceri și ale celor care au aplicat. Învățăm tot timpul din experiența de anul trecut și dacă am constatat că e nevoie de mai mult timp pentru a avea acele echipamente de care au ei nevoie. Pentru că dacă eu le impun un timp prea scurt și nu pot să-și importe sau să fabrice sau să achiziționeze acele echipamente care reprezintă cel mai bun raport calitate/preț. Nu ar fi corect pentru antreprenor. Încercăm să dăm acest timp antreprenorului pentru ca afacerea lui să se transforme într-o poveste de succes. Sunt foarte multe speranțe, sunt foarte multe dorințe, este multă fericire când reușești. Am văzut-o anul trecut. Start-Up Nation este o poveste de succes și invit pe toată lumea să descopere această poveste de succes. Ea există, trebuie doar să deschidem ochii, să o vedem și să o spunem”, ne-a precizat Oprea la finalul conferinței de presă de miercuri.

Povestea de succes

Dar, ce se va întâmpla cu restul aplicanților care au depus dosare și au punctaje bune? Poate vor aplica la o nouă sesiune a programului. ”Conform programului de guvernare trebuie să existe și ediția a treia. Eu zic că România are resurse, cred în dezvoltarea economică și în potențialul pe care-l avem, cifrele, ați văzut că au fost întotdeauna cele pe care le-am prognozat, cele numărate, ca să spun așa, adică aproape 7% creștere economică – a fost 6,9% - în 2017, 4,5% creștere în 2018. Și cred într-adevăr că există acest potențial de dezvoltare. Am depășit PIB-ul de 1.000 de miliarde pentru prima dată, lucrurile funcționează din acest punct de vedere bine, avem resurse și trebuie să le gestionăm cât mai bine”, a mai spus Ministrul pentru Comerț, Antreprenoriat și Mediul de Afaceri (programul de guvernare 2017-2020 poate fi accesat la acest link, iar detalii despre programul Start-Up Nation sunt începând cu pagina 20 n.red.).

Avem resurse și trebuie să le gestionăm cât mai bine

Sau poate vor alege să se înscrie în alte programe destinate lor. ”Povestea de succes în România a celor care debutează în Start-Up Nation nu este legată neapărat doar de acest program. Acest program are menirea de a trezi spiritul antreprenorial acolo unde el este mai puțin reprezentat. Însă, există foarte multe alte programe, există și un alt cadru legislativ care stimulează dezvoltarea startup-urilor. Nu uitați că măsurile legate de impozitarea IT-știlor au un rezultat extraordinar în România și suntem deja competitivi și recunoscuți și vin foarte mulți investitori pentru a putea beneficia de această oportunitate pe care calificarea IT-știlor o dă. Deci sunt foarte multe lucruri care vin să facă parte din acest ecosistem care se numește mediul antreprenorial din România”, ne-a declarat Ștefan Radu Oprea.

Ce se va întâmpla pe viitor? Vom vedea. Deși reprezentanții patronatului antreprenorilor avertizează că ne așteaptă vremuri grele. ”Lucrurile nu se întâmplă de azi pe mâine. Toate lucrurile nu vor putea fi plătite dacă economia nu turează la maximum, iar România nu va tura la maximum atâta vreme cât există această lipsă de încredere. Dacă vom continua așa, ne vom trezi în gard”, afirma la începutul acestei săptămâni Dragoș Anastasiu, președinte ANAT și fondatorul grupului Eurolines.  

Program de Guvernare by on Scribd



Citeste si