Rezultatele programului StartUP Activator: peste 500 de persoane pregătite pentru antreprenoriat

Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici si Mijlocii din România, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est si Consiliul Județean Neamț au implementat în perioada ianuarie 2018 – martie 2021 proiectul StartUP Activator, proiect implementat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului a fost de a încuraja antreprenoriatul și ocuparea pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi non-agricole în zona urbană din regiunea Nord-Est.

Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale și susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial și inovator a 500 de persoane care doresc să inițieze o activitate independentă prin participarea la cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului.
  • Creșterea gradului de informare și de conștientizare cu privire la beneficiile antreprenoriatului, care poate fi o opțiune de carieră pentru fiecare, prin desfășurarea unei campanii de promovare la nivelul regiunii de implementare.
  • Încurajarea antreprenoriatului prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru 75 de startup-uri și prin înființarea unui hub al cărui principal obiectiv îl reprezintă sprijinirea persoanelor care doresc să demareze o activitate pe cont propriu.
  • Creșterea ocupării la nivelul regiunii Nord-Est prin crearea a 150 de locuri de muncă în întreprinderile nou înființate.
  • Promovarea inovării sociale prin încurajarea viitorilor antreprenori să angajeze persoane din grupuri vulnerabile; prin crearea de parteneriate la nivelul regiunii Nord-Est care vor implica stakeholderii relevanți pentru promovarea antreprenoriatului; prin organizarea “Zilei porților deschise” de către 50 dintre întreprinderile finanțate și prin implicarea activă a mai multor antreprenori de succes în cadrul activităților proiectului (în special în cadrul activităților de mentorat).
  • Bugetul total al proiectului a fost de 18.154.850,75 lei, din care valoarea co-finanțării Uniunii Europene și a Guvernului României a fost în valoare de 18.154.850,75 lei. Proiectul a fost implementat la nivelul regiunii Nord-Est și a avut o durată de implementare de 39 de luni (15.01.2018 – 26.03.2021).

    StartUP Activator – rezultatele programului 

    - 587 persoane selectate în grupul țintă;

    - 536 persoane certificate în domeniul competențelor antreprenoriale;

    - 219 de planuri de afaceri depuse în cadrul concursului;

    - 72 de IMM-uri înființate și active;

    - 182 de locuri de muncă nou create;

    - un studiu “IMMetru Nord-Est” care a cercetat și propus măsuri de îmbunătățire a modalităților de susținere a mediului de afaceri.



    Citeste si