Nouă startup-uri românești, parte din cohorta din 2017 a acceleratorului Spherik

15 echipe din România, Republica Moldova, Estonia și Ucraina au fost incluse în ediția din acest an a programului de accelerare Spherik din Cluj, în faza de validare. Dintre acestea, 9 sunt din țara noastră (65% din totalul startup-urilor care au aplicat au fost din România).

Românii vor lupta pentru șansa de trece mai departe în faza de accelerare, unde sunt primite doar jumătate dintre aceste startup-uri, și de a primi o parte din finanțarea în valoare de 1 milion de euro pe care o pune la bătaie acceleratorul în acest an.

Startup-urile selectate vor putea accesa gratuit toate beneficiile programului Spherik, de la mentorat la spații de lucru și consultanță în dezvoltarea business-ului.  

În acest punct al programului de accelerare, echipele vor învăța să își definească produsele și să le valideze, având ca scop dezvoltarea globală la finalul programului și o structură de accelerare flexibilă.

La finalul primei luni are loc o evaluare pe baza căreia vor fi selectate echipele care intră în etapa finală de accelerare. Startup-urile validate vor beneficia de sprijin adaptat nevoilor specifice de dezvoltare și lansare pe piață pentru a crește și genera venituri rapid. A două etapă se va încheia în septembrie, cu prezentări în fața unor investitori asociați programului.

Care sunt echipele incluse în Spherik Accelerator:

BaroAds (Republica Moldova) – un tool de automatizare și optimizare a reclamelor postate în rețelele de social media.

Ensleepio (România) – un device purtabil care își dorește să elimine insomnia.

btcXchange (Republica Moldova) – prima platformă de schimb în Bitcoin din România.

CleverWash (România) – o platformă pe care șoferii pot face programări la spălătorii.

MyCar Assistant (România) – un asistent virtual menit să îi ajute pe șoferi să acorde mai multă grijă mașinilor.

EBVM (România) – aplicație destinată crescătorilor de oi: validează și procesează datele introduse, automatizează și ajută asociațiile conducătoare în ameliorarea rasei.

Prism-Stock Management (Republica Moldova) – analizează datele de inventar.

AdTechMedia (Republica Moldova) – platformă de advertising care are capacități pentru microplăți pentru monetizarea conținutului media.

bNesis (Estonia) – integrări API pentru companii.

Jurio (România) – portal de jurisprudență (utilizatorii pot realiza draft-uri ale documentelor legale în doar câteva secunde).

ItsQuiz (Ucraina) – primul sistem de generare al quiz-uilor bazat pe Inteligență Artificială.

Synthetic Dynamics (România) – mini fabrică mobilă ce oferă soluții pentru roboții industriali.

Psytera (România) – tool de client interaction pentru psiho-terapeuți.

Educational Audio Games (România) – jocuri audio educaționale pentru copiii cu probleme de vedere.

EyeSight (România) – un tratament pentru ambliopie (ochi leneș) care folosește realitatea virtuală.



Citeste si