- 29 Decembrie 2022
Startup-uri românești despre care am scris în 2022, de urmărit în 2023 - partea a X-a
Lista aceasta nu este una exhaustivă. Nu vom mai repeta startup-uri și fondatori despre care am scris constant în acești ani. Evident că merită menționați, însă e clar că se dezvoltă de la sine și că vom scrie în continuare despre ei pe măsură ce apar noutăți despre business-urile lor.
În această listă ne vom concentra pe startup-urile cu care am vorbit în acest an, care au trecut printr-un moment important în 2022, cum ar fi extinderi, exituri sau investiții.
Aceasta este a zecea parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada sărbătorilor de iarnă, când vom intra și noi într-o pauză binemeritată, fără a uita, însă de cei mai interesanți jucători din acest ecosistem de startups din țara noastră.
- Dacă vrei să fii parte a creșterii ecosistemului, nu uita să te abonezi la newsletter-ul start-up.ro aici.
- Canalul nostru de YouTube dedicat tehnologiei poate fi descoperit la acest link.
- Iar canalul nostru de interviuri de business poate fi accesat aici.
Descoperiți mai jos noi companii care ne-au atras atenția în 2022 și despre care am scris pe start-up.ro.
OxidOSOxidOS este un startup românesc deep-tech pentru automotive. Echipa OxidOS lucrează la un sistem de operare și unelte de dezvoltare software pentru industria auto.
Mai exact, cu ajutorul OxidOS integratorii de componente auto și companiile de software OEM pentru această industrie vor putea reduce cu până la 50% timpul de dezvoltare software auto certificat și cu 40% costurile de dezvoltare, contribuind totodată la construirea de mașini mai sigure.
Compania a fost fondată de un grup de cinci specialiști români, Alexandru Radovici (CEO), Bogdan Genis (CTO), Vlad Rădulescu (responsabil cu certificarea software auto), Ioana Culic (R&D) și Daniel Rosner (business development), și a anunțat o investiție de tip seed în valoare de 1,2 milioane de euro în această vară.
Sistemul de operare și uneltele puse la dispoziție de către echipa OxidOS vor permite dezvoltatorilor să implementeze, să verifice și să certifice software-ul pentru microcontrolere din cadrul controlerelor electronice din mașini mai rapid și cu un grad mai mare de siguranță.
AMSIMCELAMSIMCEL este un startup românesc ce dezvoltă primul software de verificare fizică care rulează pe unitățile de procesare grafică (GPU) cu capacități de calcul de înaltă performanță.
AMSIMCEL este un startup de tehnologie deeptech care dezvoltă platforma de ultimă generație pentru verificarea cipurilor de ultimă generație, fondată în 2017 în România de Cătălin Țugui (38 de ani), Co-Fondator, CEO & Physical Design Verification Engineer, Emanuel Dogaru (35 de ani), Co-Fondator & CTO și Gabriel Donici (38 de ani), Co-Fondator & Advisor. Anca Marcu (35 de ani), CFO, expert financiar certificat ACCA, cu experiență executivă anterioară în start-up-uri și în domeniul bancar, a jucat un rol cheie în procesul de depunere a cererii de finanțare.
Compania este specializată în calcul de înaltă performanță pentru accelerarea proiectării circuitelor integrate, deep learning și verificarea sistemelor complexe - propune hyperPV - primul software de verificare fizică rulând pe unități de procesare grafică (GPU). În centrul framework-ului se află hyperDRC, un motor DRC de calcul de înaltă performanță care permite accelerarea fără precedent a verificării fizice.
Toamna aceasta, echipa AMSIMCEL a anunțat că a atras o finanțare mixtă de 4,8 milioane de euro prin acceleratorul Consiliului European pentru Inovare (EIC), fiind unul dintre cele 75 de startup-uri europene inovatoare care vor primi sprijin financiar în valoare de 400 de milioane de euro sub formă de granturi și investiții de capital din partea acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (EIC).
RepsMateAflați mai multe detalii despre ceea ce face startup-ul românesc deeptech din acest material.
RepsMate a dezvoltat o soluție bazată pe tehnologia inteligenţei artificiale adresată în principal departamentelor de vânzări și relații cu clienții.
Platforma dezvoltată de companie se bazează pe tehnologia inteligenţei artificiale pentru a monitoriza, analiza, evalua și optimiza automat 100% din conversaţiile telefonice si chat din call centere.
În spatele soluției RepsMate există mai multe module, cum sunt cele de recunoaștere a vorbirii, de învățare, de eliminare a zgomotelor, de separare a vorbitorilor, de analiză a emoțiilor. Pentru fiecare modul echipa lucrează la creșterea performanței, ajungând la parametri înalți de acuratețe, de exemplu 97% în cazul proceselor de separare a vorbitorilor sau peste 92% pe segmentul de speech recognition.
Startup-ul a fost înființat în anul 2020 de Alin Roșca, George Tarida și Mihai Guran. Echipa are acum 7 membri, 4 full time și 3 colaboratori.
Vatis TechVatis Tech este o companie fondată de Adrian Ispas, Alexandru Topală și Emanuel Nazare în anul 2020, trei experți în dezvoltare software.
Compania a beneficiat în septembrie 2021 de o rundă de finanțare de tip pre-seed, în valoare de 200.000 de euro, din partea mai multor investitori (Early Game Ventures, Sparking Capital și Mălin Ștefănescu) și se pregătește în prezent pentru o nouă rundă.
Despre Vatis Tech, un startup care face recunoașterea discursului audio și-l transcrie, am povestit pe larg în acest interviu.
AutenticaAutentica este un startup ce verifică autenticitatea imaginilor digitale. A NFT-urilor, mai exact, că tot a fost una dintre tendințele acestui an.
Autentica poate identifica NFT-urile false. Astfel, au scanat cu tehnologia lor NFT-urile de pe platforma Binance și 44% dintre acestea erau copii create ulterior lansării NFT-urilor originale. Startup-ul a atras până acum 1,2 milioane de dolari investiție pentru dezvoltarea tehnologiei de la doi investitori de tip angel din România cu experiență vastă în business-urile tradiționale, dar și în cele de tehnologie.
am discutat cu Artur Grigor (CEO Autentica) și Teodora Moraru (Board Member în Autentica, participantă la tabăra Startup Elites organizată de start-up.ro și parte a cohortei 30 sub 30 de la Forbes) despre startup-ul pe care-l dezvoltă în acest interviu video.