- 3 Octombrie 2018
Startup-urile din finala de pitching de la Fast Forward Business Summit
Jurații competiției de pitch-uri de la Fast Forward Business Summit, conferința organizată de wall-street.ro și start-up.ro, au selectat șase proiecte pentru a participa în finala de pitching live din 4 octombrie.
Alte două afaceri au intrat direct în finală prin votul publicului, obținând cel mai mare număr de like-uri pe platforma conferinței. Iată afacerile care își vor putea susține planurile de dezvoltare în fața investitorilor.
NeurolabsNeurolabs își propune să transforme modul în care comercianții folosesc date și integrează inteligența artificială în sistemele lor de gestionare a stocurilor, estimând astfel cu acuratețe vânzările viitoare.
Punct pe ipunctpei.com este o platformă online de contracte care îți permite să îți alegi documentul de care ai nevoie, să completezi câteva câmpuri cu datele tale, să personalizezi clauzele și să alegi alternativele pe care le dorești pentru ca apoi să îți genereze în câteva secunde propriul contract, fără a fi nevoie să mergi la un avocat. Beneficiezi în schimb de un avocat virtual care te ghidează pas cu pas într-un proces simplu și rapid pentru a obține contractul de care ai nevoie.
Învață să te extinzi peste hotare la evenimentul Fast Forward Business Summit
PayByFacePayByFace este o soluție de autentificare care permite consumatorilor să autorizeze plățile la comercianți printr-un selfie. Compania fondată de Mihai Drăghici poate integra la comerciant sistemul de recunoaștere facială, conectându-se la majoritatea sistemelor de POS.
Taraba VirtualăTaraba Virtuală a pornit din dorința de a tehnologiza un domeniu ce este mai tradiționalist și a pus în contact direct producătorii locali cu oamenii din zona lor de interes. Ea înglobează o serie de nevoi specifice, cum ar fi un sistem de gestiune pentru comenzile producătorilor, contribuind astfel și la educația lor de business, dar și un marketplace pentru clienți. Citește despreTaraba Virtuală, locul unde cumperi fructe și legume "Made in Romania".
FinQwareFinQware este o platformă multibank care își propune să centralizeze viața noastră financiară, fragmentată de existența mai multor conturi la diferite bănci, a diferitelor carduri credit și de debit, dar și a scadențelor la creditele pe care le avem, nu întotdeauna de la aceeași bancă. Află detalii despre FINQware, românii care te ajută să-ți administrezi mai eficient banii, din acest material.
QuickLegalQuickLegal este o platformă online care oferă utilizatorilor sfaturi juridice gratis în domeniul dreptului comercial și îi conectează cu avocați specializați în diverse domenii de drept, în 3 pași:
- free chat de 15 minute cu un avocat specializat;
- free chat cu Lexia, asistentul digital;
- contract de asistență juridică cu avocatul.
În prezent, Lexia folosește un sistem prestabilit de tip întrebare-răspuns, echipa fiind în curs de a implementa tehnologii de tip machine learning/AI.
Concurs de pitching a afacerii tale în fața experților. Fast Forward Business Summit 2018
GausGaus este o platformă de recrutare dedicată programatorilor la înveput de drum, care folosește chatbots pentru a realiza un profil rapid al candidatului, iar prin utilizarea de algoritmi platforma va ghida companiile care recrutează către candidații cei mai potriviți. Poți citi mai mult aici despre chatbot-ul moldovenesc care le găseste de lucru milenialilor.
DailyDrivenDailyDriven este o comunitate auto unde membrii pot posta review-uri despre mașini, service-uri, dealeri, piese auto. Pe lângă review-uri, platforma va avea categorii despre probleme tehnice, tutoriale auto, iar membrii care scriu articolele primesc bani în funcție de numărul de vizualizări. Site-ul va pune în legătură persoanele care doresc să cumpere mașini cu dealerii auto, persoanele care au piese de schimbat cu service-uri.
De ce să participi la Fast Forward Business Summit?Vei primi sfaturi concrete pentru dezvoltarea unei afaceri cu prezența globală. Chiar dacă ești la început de drum și nu te gândești încă la expansiunea afacerii peste granițe, trebuie să știi că globalizarea a schimbat definitiv regulile jocului în antreprenoriat, așa că nu îți mai permiți să gândești local.
Antreprenori romani cu o prezență globală îți vor împărtăși din experiență și know-how-ul lor, iar tu vei reuși "să furi" din mindset-ul lor dezvoltat în Silicon Valley sau în alte geografii.
Vei învăța cum să alegi metoda de finanțare potrivită pentru stadiul în care te afli cu afacerea, inclusiv pentru momentul în care ai nevoie să scalezi peste granițe.