Opt startup-uri fintech concurează pentru 7.000 de euro la Elevator Lab Challenge Demo Night

Programul local de selecție pentru acceleratorul Elevator Lab, cel mai mare accelerator fintech din Europa Centrală și de Est organizat de Raiffeisen Bank International, ajunge la final, iar 8 startup-uri fintech vor concura la Demo Night pentru premii totale de 7.000 de euro și accesul direct în runda finală de selecția a programului global Elevator Lab.

Organizat de Raiffeisen Bank România, în parteneriat cu TechHub Bucharest, Elevator Lab Challenge a adus împreună startup-uri fintech care dezvoltă produse și tehnologii inovatoare în domenii precum regtech, corporate banking, analiză avansată de date, investiții, trading, experiența în agențiile bancare ale viitorului sau open banking.

În perioada 7 mai - 20 iunie, acestea au participat la evenimente de tip meetup și sesiuni de mentorat unu la unu și au fost invitate la un workshop în care au învățat cum să își prezinte afacerea în fața investitorilor, clienților și potențialilor parteneri de afaceri.

Cele mai promițătoare 8 echipe au fost invitate să își prezinte soluțiile la care lucrează în cadrul Elevator Lab Challenge Demo Night, eveniment care va avea loc joi, 28 iunie, începând cu ora 18:30 la TechHub Bucharest.

Finaliștii Elevator Lab Challenge
  • Argentum
  • Confidas
  • FINQware
  • GrowU
  • Instant Factoring
  • SleekBill
  • Stockberry
  • ThinkOUT
  • Startup-ul care va oferi cel mai convingator model de business se va califica direct în etapa finală de selecție a acceleratorului Elevator Lab, va câștiga un premiu de 5.000 de euro, precum și o călătorie la Viena pentru a participa la un training de pitching, și va putea folosi gratuit spațiul de co-working al TechHub Bucharest pentru o perioadă de 3 luni. Startup-ul care se va clasa pe al doilea loc va primi un premiu de 2.000 de euro și un abonament de 3 luni la spațiul de co-working al TechHub Bucharest.

    Participarea la Elevator Lab Demo Night este deschisă membrilor comunității. Aceștia își pot rezerva biletul gratuit aici.

    Lansat în iunie 2017, Elevator Lab este un program de accelerare organizat de grupul Raiffeisen Bank International (RBI). Elevator Lab a devenit cel mai mare accelerator corporate în domeniul fintech din Europa Centrală și de Est, oferind participanților acces potențial la 14 piețe diferite. Anul acesta grupul RBI pune accent pe ecosistemul fintech din CEE.



    Citeste si