Startup Yourself – program finanțare antreprenori în regiunea de Nord-Est

Un nou proiect finanțat prin fonduri europene și menit să ajute antreprenorii în devenire a fost lansat pentru regiunea de Nord-Est a țării.

Proiectul Startup Yourself este finanțat prin intermediul programului operațional capital uman (POCU) 2014-2020 și își propune să formeze 400 de noi antreprenori. Dintre aceștia, 48 vor primi și o finanțare nerambursabilă în valoare de 33.000 de euro.

Startup Yourself este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest în parteneriat cu Development Training Consulting, Blue Consulting, Asociația Orientat și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Proiectul are ca focus antreprenorii din județele Neamț, Vaslui, Bacău, Iași, Suceava și Botoșani, și se va derula în 3 etape:

  • etapa II – Implementarea planurilor de afaceri finanțate din fonduri FSE – 18 luni
  • etapa I – Formare antreprenorială – 12 luni
  • etapa III – Program de monitorizare a funcționării și dezvoltarii afacerilor finanțate – 6 luni

Astfel, în primă fază organizatorii proiectului Startup Yourself își propun informarea grupului țintă vizat privind oportunitățile oferite prin proiect și încurajarea antreprenoriatului în fiecare județ din Regiunea Nord-Est.

Citește aici și despre programul inițiat de Ingenius Hub & Loop Operations prin care 162 de antreprenori din țară vor primi finanțări în valoare de 40.000 de euro.

După identificarea și selectarea grupului țintă va avea loc derularea programului de formare profesională, precum și selectarea a 48 de planuri de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului.

Următorul pas este efectuarea a 48 stagii de practică pentru persoanele din grupul țintă ale caror planuri de afaceri au fost selectate de juriu în vederea finanțării și furnizarea serviciilor personalizate de consiliere, consultanță, mentorat ulterior finalizării procesului de selecție a planurilor de afaceri.

Nu în ultimul rând, organizatorii vor asigura înființarea și demararea funcționării celor 48 de întreprinderi ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului, vor sprijini implementarea planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului și vor deconta sumele aferente implementării planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului.

Ultima parte proiectului Startup Yourself se va concentra pe monitorizarea activităților întreprinderilor nou inființate și la dezvoltarea unor mecanisme de susținere și promovare a întreprinderilor înființate.

Înscrierile în cadrul programului sunt deschise acum și pot fi făcute accesând acest link.



Citeste si