StepFWD 2020: 10 startup-uri care intră în pre-accelerare

StepFWD, un program de pre-accelerare care își propune să ajute echipele diverse aflate la început de drum să își lanseze produsul pe piață și să își dezvolte afacerea, a ales cele 10 echipe care fac parte din cea de-a doua cohortă.

Ediția 2020 se desfășoară online pe parcursul a 8 săptămâni, între 28 septembrie și 23 noiembrie. Echipele vor avea ocazia să-și prezinte progresul din cadrul programului cadrul evenimentului online Demo Day StepFWD desfășurat pe 23 noiembrie.

Programul StepFWD este organizat de TechHub Bucharest, în parteneriat cu Google for Startups și Orange România. Mai multe informații despre programul StepFWD și o serie de video-uri cu foști alumni și mentori ai programului puteți găsi aici.

Echipele finaliste StepFWD 2020

StepFWD se adresează antreprenorilor aflați la prima afacere și echipelor la început de drum care vor să își dezvolte prototipul la care lucrează.  În cadrul ediției 2020 au fost selectate 10 echipe ce sunt la stadii de MVP până la primii clienți plătitori. Echipele finaliste sunt:

Acertivo -  soluție ce livrează protocoale de la psihoterapie utilizatorilor într-un format familiar, asemănător unei săli de sport, cu rutine predefinite și asistență individuală de la terapeuți autorizați.

Better Speech Coach - platformă ce ajută utilizatorii să devină mai încrezători cu vorbitul în public.

Dahna - prima aplicație creată cu expertiza cardiologilor și avizată de nutriționist, care oferă dieta pentru protecția inimii și face prevenție cardiovasculară și a bolilor asociate pe baza profilului metabolic propriu, urmând să fie inclus și profilul cardiovascular. Am scris despre Dahna și aici.

Drill.io - platformă web care le permite companiilor să-și documenteze, gestioneze și implementeze cu ușurință procesele și procedurile interne. Platforma Drill.io le permite utilizatorilor să aplice procedurile în mod activ și să le îmbunătățească pe măsură ce procesele companiei evoluează.

Licenseware - ecosistem de gestionare a licențelor software; o suită de aplicații cloud care procesează date nestructurate și generează informații pe care clienții le folosesc pentru a-și gestiona licențelor software cu scopul de a reduce costul și riscul asociat.

Lopi.AI - SAAS bazat pe API, care oferă capacități de căutare vizuală și îmbunătățește descoperirea produselor.

Oxoa Research - platformă (SaaS) ce permite generarea de motoare de căutare și recomandare pentru fluxuri de date complexe, structurate și nestructurate.

Quandary Systems - platformă ce optimizează fluxul de procesare a plăților online prin direcționarea tranzacțiilor către cel mai bun furnizor de plăți.

Sitter.ro - platformă ce ajută părinții ocupați să-și găsească bone (babysitteri) verificate și de încredere. 

Weddplanner - platformă creată sub forma unui ghid cu pașii de urmat pentru a planifica nunta și mai multe instrumente predefinite care eficientizează procesul și automatizează procesul de organizare. Povestea pe larg a proiectului Weddplanner o puteți citi în acest material realizat de Vlad Andriescu.

StepFWD - avantajele participării în program

Fondatorii vor participa la workshop-uri și sesiuni de mentorat și vor avea acces la o rețea de mentori și profesioniști din ecosistemul local. Vor interacționa cu 52 de mentori pe parcursul celor 8 săptămâni. Participând la program, aceștia vor învăța cum să-și valideze presupunerile, să itereze rapid și să identifice pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și lansa produsul pe piață.

Printre activitățile planificate pentru finaliștii StepFWD sunt și sesiuni de mentorat susținute de antreprenori și profesioniști în domeniu,  oportunități de networking și întâlniri cu potențiali investitori. StepFWD va aborda subiecte relevante pentru antreprenorii la început de drum, printre care se numără Business Model Canvas, dezvoltarea unui produs, vânzări, marketing, analiză de date și metrici de produs, procesul de fundraising, negocierea unei investiții sau aspecte legale care trebuie avute în vedere.

La finalul StepFWD, cele 10 echipe finaliste își vor prezenta afacerea și progresul înregistrat în cadrul Demo Day, un eveniment care va aduce împreună actori importanți din ecosistemul profesioniștilor în tehnologie la nivel local și regional, alături de investitori și fonduri de investiții.



Citeste si