Subscrierea pentru EcoTree s-a închis în timp record și peste suma cerută

EcoTree, o platformă digitală adresată domeniului economiei circulare, de reciclare a deșeurilor și dezvoltată de un startup românesc, căuta o finanțare în valoare de 215.000 de euro pentru dezvoltare și implementare.

Listarea EcoTree pe SeedBlink, cea mai mare platformă locală de equity crowdfunding, s-a închis suprasubscrisă vineri la ora 17, după nici două zile de la lansare.

Runda de finanțare este în sumă de 215.000 de euro cu 70.000 de euro disponibili pentru investitorii în equity crowdfunding. EcoTree cedează 24.29% din capital pentru suma totală, în timp ce porțiunea destinată equity crowdfunding este de 7.91%.

”În ceea ce privește campania de equity crowdfunding, au subscris 14 investitori, cu sume intre 2.500 si 10.000 EUR. La fel ca in campaniile precedente avem atât investitori din România cât și din străinătate”, au spus oficialii SeedBlink.

EcoTree este un startup care ajută generatorii de deșeuri să își reducă semnificativ eforturile de reciclare, conectându-i cu cei mai eficienți parteneri de management a deșeurilor. 

EcoTree este o platformă digitală care accelerează fundamental modul în care se realizează colectarea și reciclarea deșeurilor, indiferent de tipologie, cantitate sau proveniență și urmează să fie lansată în următoarele luni.

În România, reciclarea este la un nivel de doar 15% față de targetul de 50% impus de UE și mulțumim celor care sprijină eforturile EcoTree pentru o economie digitală în acest domeniu care ne impactează pe toți.

 



Citeste si