- 22 Noiembrie 2018
Timișorenii de la Symme3D, primul pas către printarea unui pancreas: creează o bio-imprimantă 3D pentru disfuncții pancreatice
Mii de persoane au nevoie de un transplant de organ, în fiecare zi. Pentru a face față cerințelor ridicate, conceptul tehnologiei de imprimare 3D care folosește celule STEM vii a fost cercetat cu atenție în ultimele trei decenii. Cu toate acestea, avansările în acest sens au fost lente sau chiar inexistente.
Consorțiul European compus din Inova DE GmbH, LTHD Corporation SRL, Advanced Simulation and Design, GmbH (ASD) și Universitatea Karls Ruprecht din Heidelberg a inițiat proiectul 3D PIVOT, finanțat în cadrul programului Eurostars. Proiectul a luat naștere în luna iulie a acestui an și va aborda subiectul vast și în continuă dezvoltare al pieței de imprimare 3D, precum și o inovație care crează un model de organ uman pe baza acestei tehnologii.
Provocarea - crearea unui pancreas viabil pentru transplantExperiența în cercetarea, producerea, dezvoltarea și comercializarea de imprimante 3D 100% românești a facilitat intrarea companiei romanești în consorțiu, alături de alte trei organizații germane, aderând la un scop comun—dezvoltarea tehnologiei care stă la baza imprimării bio sustenabile și a creării organelor pe baza bio-imprimării 3D. Intenția adresării acestei provocări este de a crea un pancreas viabil pentru transplant.
“Proiectele câștigate reprezintă un mare pas înainte în misiunea noastră de a continua îmbunătățirea și de a valida tehnologia gândită și construită de noi cu 95% resurse proprii. Este o oportunitate imensă de a schimba lumea în timp ce primim o experiență inegalabilă, într-o industrie extrem de complexă și dificilă cum e cea de construcție a utilajelor medicale. Parteneriatele cu Universitatea din Heidelberg, cunoscută mondial pentru avangardismul progresist cu care tratează proiecte importante în sănătate, precum și cu cele două companii cu experiență infinit mai mare decât noi, ne motivează și mai mult să continuăm munca pluridisciplinară în vederea schimbării acestei lumi în mai bine”, afirmă Călin Brandabur, fondator și CEO Symme3D, VP of Product Development 3D Division LTHD Coporation SRL.
Pentru a desfășura cercetările de bază, proiectul „Pivot 3D—bio-imprimare 3D pentru organe vascularizate producătoare de insulină după rezecția tumorală” se va adresa, cu preponderență, pacienților care suferă de cancer pancreatic. Obiectivul pe termen lung este cel de a lua în considerare toți pacienții care suferă de disfuncții pancreatice, spre exemplu persoanele care suferă de diabet. Viziunea proiectului este de a extinde această tehnologie la toate celelalte organe umane cu scopul de a salva mai multe vieți prin efectuarea de transplante.
Jumătate din echipa Symme3D LTHD este mobilizată în vederea realizării acestui proiect, fiind formată din electroniști, dezvoltatori software, designeri industriali, ingineri mecanici și doctori în matematică. Aceștia se ocupă de întreaga parte de concepere și producție inginerească a utilajului medical, iar echipa de comunicare se ocupă de diseminarea informațiilor și actualizarea publică a progresului.
2021, data limităPentru a atinge obiectivele acestui proiect, consorțiul se bazează pe modificările treptate ale tehnologiilor deja existente, precum si conceperea unor noi tehnologii de depunere aditivă, atât la nivel de hardware, cât și la cel de software. Dacă acest consorțiu va reuși să demonstreze că sistemul poate defini și crea structuri organice funcționale, capabile să producă insulină pentru pacienți, proiectul ar realiza atât un pas unic în direcția bio-imprimării, cât și un pas monumental în tratarea pacienților care suferă de diabet.
Desfășurarea proiectului are loc până la sfârșitul lunii iunie a anului 2021, iar până atunci, consorțiul va realiza o prezentare a produsului inovativ.
Proiectul este susținut de Eurostars (E! 12021) și de agențiile naționale de finanțare BMBF Germania și UEFISCDI Romania, valoarea totală a proiectului ridicându-se la suma de 5.631.916,63 lei, dintre care 3.314.899,35 lei reprezintă finanţarea obținută de la Bugetul de Stat, precum și o co-finanţare în valoare de 2.317.017,27 lei.
Acest proiect se realizează în colaborare cu Inova DE GmbH, LTHD Corporation SRL, ASD Advanced Simulation and Design GmbH și Universitatea Heidelberg.
Symme3D este o companie românească specializată în producția de imprimante 3D ultra-performante, desktop și industriale. Produsul de debut al Symme3D este o imprimantă 3D delta multifuncțională, în variantă desktop, invenție proprie, 100% românească, care a fost premiată pentru înaltă performanță în inovație, cercetare, tehnologie și startup în cadrul unor numeroase competiții locale, naționale și internaționale.
Startup-ul Symme3D s-a alăturat prin semnarea unui acord de asociere în participațiune, ca partener secundar cu LTHD Corporation SRL, o companie cu capital 100% românesc, fondată în anul 1995 și cu o experiență pe piața ID solutions la nivel global, având numeroase certificări ISO în domeniile: Aerospațiale, Automotive, Medicale.
La începutul lunii aprilie a anului trecut, timișorenii lansau pe piață o bioimprimantă 3D prin care se poate imprima țesut viu. Imprimanta românilor poate printa oase, piele, cartilagii nevascularizate, vase de sânge și poate contribui la tratarea cancerului.
Viziunea companiei este de a contribui cu tehnologia avansată la revoluționarea domeniului medical, îndeosebi sprijinirea cercetărilor medicale care au ca scop tratarea cancerului.
Poți citi aici un material amplu despre Symme 3D, startup-ul românesc care a creat imprimanta care face oase, piele și vase de sânge.