TalentBrowse, românii care îți aduc un IT-ist la ușă ca să-l angajezi

O echipă de programatori cu experiență pe zona de recrutare, analiză de date și automatizări și-au propus să ofere o soluție la problema crizei de specialiști din domeniul IT. Așa a apărut TalentBrowse, o agenție care funcționează ca intermediar între angajatori și oamenii pe care-i caută.

TalentBrowse  este o platformă de recrutare care vizează plasarea rapidă a candidaților recent intervievați.

---

Am vorbit cu Andreia Pătroiu, cofondator TalentBrowse, despre cât de dificil este să faci un marketplace pe zona de HR, ce te învață programele de accelerare, precum și despre investiția substanțială primită de la GapMinder.

Andreia nu se află la prima aventură antreprenorială cu TalentBrowse. Și nici nu este străină de domeniul recrutării, mai ales în zona de IT. A mai experimentat un business în zona de recrutare în IT – Senior Tech - și înainte de a lansa, acum doi ani, acest marketplace. ” Timp de câțiva ani, Senior Tech a fost spațiul de experiment pentru toate ideile care erau la intersecția domeniilor mele eferate: recrutare, analiză de date, automatizări. Pe lângă serviciile de recrutareînIT, am construit împreună cu echipa un software de recrutare pe care au început să îl folosească și clienții, un studiu de piață pe candidații IT și multe altele”, povestește ea.

Totuși, pe cât de uimitor ar putea părea, industria IT se confruntă de mai mulți ani cu o criză de specialiști. Iar acest lucru a îngreunat și munca recruitorilor din domeniu. ”Ca agenție de recrutare, muncești foarte mult să identifici candidați deschiși să analizeze oportunități de carieră, îi intervievezi, le înțelegi așteptările și planurile și constați că nu se potrivesc cu cele ale clienților tăi. E frustrant să ai în față un om valoros, să știi exact care e jobul potrivit pentru el/ea și să nu i-l poți oferi”, adaugă Andreia.

Recrutare rapidă

Așa că a început să se gândească la o soluție care ar putea elimina frustrările angențiilor de recrutare, și, în același timp, și ale angajatorilor care nu reușesc să ajungă la candidații potriviți pentru ei. ”M-am gândit cum ar arăta o platformă care să permită această “întâlnire” și să faciliteze interacțiunile dintre angajatori, agenții și candidații lor”.

Acesta a fost începutul TalentBrowse, o bază de date ce propune angajatorilor în căutare de IT-ști candidați proaspăt intervievați și validați de agențiile de recrutare. ”Practic, agențiile publică pe platformă profilul candidaților cu care au stat de vorbă, iar TalentBrowse îi pune în fața companiilor cu joburi potrivite pentru ei. Având doar IT-ști deschiși să meargă la interviuri, TalentBrowse este cea mai rapidă soluție de recrutare IT”, îmi explică Andreia.

În esență, spune ea, prin TalentBrowse angajatorii pot să-și închidă pozițiile IT rapid, sărind peste etapa de așteptate a aplicanților sau de căutare a candidaților interesați și potriviți. Astfel, toți specialiștii care se regăsesc pe platformă sunt disponibili pentru interviuri și au fost deja validați de agențiile de recrutare.

Candidații lor sunt implicați în procesele de recrutare a peste 350 de companii își pot vedea în timp real etapa în care se află fiecare dintre ei și feedback-ul oferit de angajator

Aurul recrutării IT

”Ajutăm agențiile să plaseze mai mulți dintre specialiștii IT intervievați. Candidații lor sunt implicați în procesele de recrutare a peste 350 de companii își pot vedea în timp real etapa în care se află fiecare dintre ei și feedback-ul oferit de angajator”, mai spune cofondatoarea TalentBrowse, menționând faptul că ”angajatorii noi de pe platformă se simt de parcă au găsit un El Dorado plin de candidați pe care îi pot intervieva chiar azi”.

Însă momentele de început ale business-ului au fost puțin mai dificile. După cum precizează Andreia Pătroiu, dintre toate modelele de business, platformele ar fi cel mai greu de crescut pentru că fondatorii au nevoie de suficient de multă cerere și ofertă pentru a genera tranzacții între clienți. Iar pentru un business de acest gen la început de drum, provocarea este de a atrage și menține angajatorii și agențiile acolo chiar și când volumele erau mici.

Acum, TalentBrowse continuă să îmbunătățească funcționalitățile pentru a ieși cât mai rapid din varianta de testare beta, are deja câteva sute de angajatori în portofoliu și se pregătește să-și extindă serviciile în afara granițelor într-un mod mult mai agresiv.

Clienți peste granițe

”Sunt peste 350 de angajatori pe TalentBrowse și câteva zeci de agenții de recrutare și freelanceri. Plănuim să mai aducem 100 – 150 de clienți până la sfârșitul anului, o parte dintre aceștia de pe piața germană. Ca în orice marketplace, trebuie să asigurăm un echilibru fin între cerere și ofertă. Dezvoltarea accelerată și încrederea investitorilor confirmă că ne apropiem de un punct de inflexiune. Germania este primul pas spre dezvoltarea brand awareness la nivel global”, precizează Andreia.

TalentBrowse are deja clienți din Marea Britanie și Germania, ambele piețe având o nevoie acută de talent în IT, bugete consistente și o foarte mare deschidere spre colaborarea cu agenții de recrutare sau headhunting.

Iar perspectivele Talent Browse sunt de dezvoltare accentuată, câștigând tot mai mulți clienți și prin prisma modelului de monetizare pe care și l-au ales.

TalentBrowse te ajută să justifici bugetul de recrutare cât se poate de ușor: angajări în loc de anunțuri, garanții în loc de estimări și promisiuni

”Spre deosebire de majoritatea soluțiilor tradiționale de recrutare (tip job-board), la TalentBrowse plătești doar pentru rezultate concrete: angajarea candidatului după ce te-a convins că e cel mai potrivit pentru rolul tău. Plusăm cu garanția că va face parte din echipa ta cel puțin 3 luni, altfel primești banii înapoi. TalentBrowse te ajută să justifici bugetul de recrutare cât se poate de ușor: angajări în loc de anunțuri, garanții în loc de estimări și promisiuni. Respectiv maximizarea potențialului portofoliului de candidați dacă ești agent de recrutare. Și mai multe opțiuni potrivite pentru candidați”, detaliază Andreia.

TalentBrowse a început cu o investiție în valoare de 35.000 de euro, banii fiind direcționați spre atragerea de early adopters care să testeze funcționalitățile platformei. În acest mod au reușit să primească feedback pentru ceea ce fac, și au înțeles ce trebuie să prioritizeze în dezvoltare în funcție de nevoile reale ale pieței.

Experiența Techcelerator

În plus, au decis să participe și la programul de accelerare Techcelerator, fiind parte din prima cohortă de startup-uri a acceleratorului local. 

”Experiența a reprezentat un boost de energie dat de discuțiile cu alți oameni pasionați, creativi și ambițioși, ca noi. Aceste programe ne-au ajutat cu multe sfaturi de la oamenii de business de succes și, nu în ultimul rând, ne-au adus expunere”, menționează Andreia.

Totuși, participarea la Techcelerator a adus și beneficii financiare pentru TalentBrowse. Astfel, fondul de investiții cu capital de risc GapMinder, care a susținut financiar startup-urile care au trecut prin program, a decis să facă o investiție suplimentară în platformă, în valoare de 100.000 de euro.

Fonduri pentru extindere internațională

”Cei peste 100.000 de euro obținuți de la GapMinder ne ajută să ne extindem pe piața din Germania. Fondul plănuiește să rămână alături de noi și în viitor sustinând creșterea TalentBrowse cu runde viitoare, pe măsura rezultatelor și a obiectivelor de creștere”, completează cofondatoarea TalentBrowse.  

De altfel, Germania este una dinte piețele pe care fondatorii platformei pun tot mai mult accent în perioada următoare. Însă nu limitează extinderea internațională doar la această piață. ”Ne vom îndrepta treptat atenția către alte țări din Europa cu mentalitate și nevoi similare – Marea Britanie, Irlanda și Olanda sunt primele care îmi vin în minte -, ghidați atât de propriile obiective și cercetarea de piață cât și de solicitările clienților de tip Key Account cu operațiuni internaționale”, concluzionează Andreia Pătroiu. 



Citeste si