- 14 Iunie 2018
Țara unicornilor: cine găzduiește o treime din startup-urile de 1 mld. de dolari ale Europei
Conform unor informații recente citate de City A.M, Marea Britanie a devenit ”acasă” pentru 13 dintre cei 34 de unicorni din Europa. Adică acele companii din sectorul tech care au atins evaluarea de 1 miliard de dolari. Pe listă se află nume precum Deliveroo sau Revolut, fintech-ul care are operațiuni și la nivel local.
Astfel, unicornii din Marea Britanie au o valoare combinată de 23 de miliarde de dolari din totalul de 62 de miliarde de dolari, țara fiind recunoscută, încă o dată, ca fiind una dintre principalele destinații pentru dezvoltarea firmelor de tehnologie.
În plus, de pe lista companiilor din Marea Britanie evaluate între 250 de milioane de dolari și 1 miliard de dolari, alte 51 de alte firme au potențialul de a deveni unicorni în următoarea perioadă. Printre ele se numără și startup-uri tech precum Citymapper, Secret Escapes sau Atom Bank.
Deși zona fintech este una cu o puternică creștere pe piața engleză de tehnologie, investițiile în startup-urile care lucrează pe segmentul AI (inteligență artificială) au crescut cu 50% în ultimul an. Un studiu realizat în parteneriat cu primăria din Londra arată faptul că finanțările primite de startup-urile de AI au reprezentat 10% din toate finanțările primite de firmele de tehnologie din oraș.
Totodată, 7 dintre cele mai mari 10 fonduri de investiții cu capital de risc sunt în Marea Britanie, iar investitorii englezi au început să fie extrem de dornici să investească în afara granițelor, mai ales în restul Europei. Și chiar în ciuda Brexitului, țara a atras investiții de venture capital de peste 5 miliarde de lire sterline, de trei ori mai mult ca orice altă țară europeană.
În același timp, investițiile sunt susținute și din bani publici și privați. Valoarea acestora se ridică până la 14 miliarde de lire sterline, 6 miliarde de lire sterline fiind destinate doar pentru cercetare. Alte 2,5 miliarde de lire din suma totală de 14 sunt destinate pentru investiții în startup-uri early stage (prin intermediul Business and Growth Fund).
În Marea Britanie, în sectorul de tehnologie, lucrează peste 2,1 milioane de persoane, adică 21,5% din totalul imigranților care vin să lucreze în țară. Din informațiile Tech Nation, un nou job în tehnologie apare la fiecare 50 de minute.