Tarife la jumătate cu Uber spre Pipera cât se lucrează la metrou

Pentru că între 15 și 17 iulie Metrorex va închide stația Pipera pentru modernizare, miile de corporatiști care lucrează în zonă fiind nevoiți să găsească alte metode pentru a ajunge la birou, cei de la Uber au venit cu o soluție.

Așa că, au decis să reducă la jumătate costul curselor din și către Pipera pe perioada celor trei zile și să încurajeze oamenii să împartă o mașină în drum spre serviciu sau spre casă.

În zilele de 15-17 iulie, cursele care au ca destinație sau punct de plecare zona Pipera și pentru care a fost utilizată opțiunea de Împărțire tarif (Split Fare), vor fi cu 50% mai ieftine.

Utilizatorii trebuie să introducă în aplicație codul promoțional PIPERA50 și să călătorească alături de unul sau mai mulți colegi sau cunoscuți, folosind opțiunea de împărțire tarif din aplicație.

În condiții de trafic normal, o cursă Uber de la Piața Unirii până la stația de metrou Pipera costă aproximativ 20 de lei. Dacă alegi să călătorești cu cineva și împărțiți tariful cursei direct din aplicație, fiecare dintre pasageri va achita 11 lei. Folosind codul promoțional PIPERA50, costul cursei Uber către birou sau casă se reduce cu 50%, ceea ce înseamnă că fiecare dintre pasageri va achita 5.5 lei.

Codul promoțional trebuie introdus în aplicație o singură dată și se va aplica automat la următoarele 10 curse, dacă sunt împărțite cu cineva.

Cum funcționează?
  • Deschide meniul aplicației Uber apăsând în colțul din stânga sus
  • Apasă ”Plată”
  • Apasă ”Adaugă cod promoțional”
  • Introdu codul promoțional PIPERA50 și apasă ”Adaugă”
  • Codul promoțional este acum activ la contul tău și se va aplica automat la toate cursele tale Uber către și din zona Pipera, efectuate în perioada 15 – 17 iulie
  • Comandă un Uber ca să ajungi și /sau să pleci ușor de la birou
  • Pentru a beneficia de reducerea de 50%, trebuie să împarți drumul tău către și de la birou cu un alt coleg. Când sunteți amândoi în mașină, în timpul cursei, apasă în partea de jos a ecranului
  • Apasă pe chenarul care prezintă numele profilului pe care călătorești și metoda de plată selectată
  • Apasă “Împarte tarif” / “Fare split”
  • Introdu în aplicație numele celuilalt pasager (dacă este salvat în lista ta de contacte) sau numărul lui de telefon și apasă “Trimite cerere”
  • Colegul tău va primi o notificare și va trebui să accepte să împartă cu tine tariful cursei
  • Când ajungeți la destinație, tariful va fi va fi împărțit în mod egal și va fi retras de pe cardurile bancare asociate fiecărui cont, iar tu te vei bucura de o reducere de 50% la cursa ta Uber


Citeste si