Tehnologiile disruptive care vor afecta domeniul tău de activitate

Deși este posibil să nu ne placă veștile pe care le vom afla, câteodată este mai bine să știi încotro se îndreaptă lucrurile și cine contribuie la schimbările care vor veni. Orice fel de schimbări.

Richard Watson, un futurolog și generator de scenarii, a creat un fel de tabel al elementelor în care a trecut tehnologiile disruptive care vor schimba viitorul industriilor. Așa că, dacă ai un business de retail, în domeniul financiar, în transporturi, sănătate sau energie, folosindu-te de acest tabel vei vedea care sunt tehnologiile disruptive care vor afecta domeniul tău de activitate, precum și momentele în care se vor resimți cel mai mult efectele acestora.

Potrivit autorului acestui tabel, pe listă sunt 100 de tehnologii cu potențial disruptiv, care au fost definite ca ”noi tehnologii” capabile de schimbări semnificative în domeniul social, economic sau politic. Una dintre axele tabelului (Y) indică potențialul pentru disruption, de la cel mai mult la cel mai puțin, în timp ce axa X indică momentul – mai devreme sau mai târziu.

Tehnologiile sunt împărțite în 4 grupuri. Partea verde a tabelului cuprinde așa numitele horizon technologies, adică cele care sunt acum. Sfatul autorului este ca acele companii care sunt interesate să lucreze cu aceste tehnologii să înceapă cât mai rapid să se axeze pe ele.

Horizon two technologies (cu galben) sunt cele care ar putea să fie foarte căutate în viitorul apropiat (adică în 10-20 de ani de acum). Horizon three technologies (cu roșu) sunt cele care ar putea să apară peste două decenii. Companiile ar trebui să stea cu ochii pe acele domenii și să acționeze la momentul potrivit.

Cu gri și la marginea tabelului sunt acele ghost technologis. Adică acele tehnologii care sunt foarte interesante, dar puțin cam nebunești. Totuși, a se nota faptul că nu sunt imposibil de pus în practică.

Pe lista acestor tehnologii se află criptomonedele, companionii robotici, nave și submarine autonome, substituenți articifical pentru sângele uman, internetul ADN-ului, călătorii spațiale low cost, scuturi care să asigure invizibilitatea, telepatia, minarea asteroizilor. Vezi aici lista completă a tehnologiilor disruptive.

 



Citeste si