- 28 Septembrie 2021
TEILOR, investiții de 30 mil. lei pentru pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii de lux din 3 țări
În perioada următoare, compania va deschide patru magazine în Polonia, dintre care trei sunt locații noi și unul este un magazin existent, dar relocat. La nivel local, TEILOR are în vedere deschiderea a două noi magazine, precum și relocarea și extinderea a altor două unități.
”Încă de la deschiderea primelor magazine în afara României în 2019, obiectivul nostru a fost să continuăm să ne extindem la nivel internațional, într-un ritm accelerat. În 2020 a trebuit să luăm o pauză datorită crizei sanitare, dar acea perioadă ne-a permis să consolidăm planurile de expansiune ale TEILOR în Europa Centrală și de Est. Suntem încântați de intrarea noastră recentă pe o nouă piață, Ungaria, unde există un potențial solid de dezvoltare. Suntem angrenați deja în discuții despre deschiderea celui de-al doilea magazin în Budapesta, la începutul anului 2022. În următorii ani, ne dorim ca rețeaua TEILOR din străinătate să fie cel puțin egală cu numărul de magazine din România. În același timp, analizăm inclusiv intrarea pe piețe mature din Europa de Vest,” a declarat Willy Dicu, CEO TEILOR.
În data de 17 septembrie 2021, TEILOR a inaugurat un nou magazin în Budapesta, care marchează intrarea TEILOR în Ungaria, cea de-a treia piață externă după Bulgaria și Polonia. Primul magazin TEILOR din Ungaria se află în Etele Plaza, un mall deschis în aceeași dată în Budapesta. Odată cu deschiderea acestui magazin, TEILOR lansează și platforma online dedicată pieței din Ungaria, teilor.hu.
În afară de Ungaria, extinderea geografică continuă pe piața din Polonia unde TEILOR va deschide, înainte de sfârșitul anului 2021, trei magazine în Varșovia, două dintre acestea fiind noi, iar un altul va fi relocat pentru a beneficia de traficul pietonal intens din jurul locației.
De asemenea, compania va inaugura primul magazin în afara capitalei Poloniei, în orașul Poznan. În plus, TEILOR se află în negocieri avansate pentru deschiderea a altor două magazine în străinătate la începutul anului 2022, unul în Wroclaw, Polonia și celălalt în Budapesta, Ungaria.
TEILOR are planificate investiții totale de 30 de milioane de lei pentru extinderea rețelei de magazine în Europa Centrală și de Est până la finalul anului. Pentru fiecare deschidere de magazin nou sau relocare, investiția medie este de 3,5 milioane de lei.
În această sumă sunt incluse cheltuielile legate de locație, amenajarea acesteia cu materiale de calitate premium, precum și stocuri a căror valoare se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei pentru magazinele din România, în timp ce pentru cele din afara țării, suma ajunge până la 2,2 milioane de lei, datorită nevoii de a avea la dispoziție un stoc mai mare pentru a putea concura cu ceilalți jucători locali.
În ceea ce privește extinderea rețelei la nivel local, în cel de-al patrulea trimestru, TEILOR va deschide două noi magazine în România, în Vivo Mall din Baia Mare și în București. Mai mult, TEILOR va redeschide magazinul din Alba Iulia, în urma lucrărilor de extindere a locației, precum și magazinul din Arad, ca urmare a relocării acestuia în Atrium Mall.
TEILOR deține cel mai mare lanț de bijuterii de lux din România având 55 de magazine fizice, dintre care șase sunt TEILOR Exclusive, oferind clienților o serie limitată și atent selectată de bijuterii lucrate manual și incrustate cu diamante și pietre prețioase.
Până la finalul anului 2021, rețeaua TEILOR va ajunge la 61 de magazine, dintre care 53 în România, patru în Polonia, trei în Sofia, Bulgaria și unul în Ungaria. În afară de investițiile în magazinele fizice, compania are în vedere investiții suplimentare în dezvoltarea platformelor online, pentru a spori și mai mult experiența de tip omnicanal pentru clienți. TEILOR operează cinci platforme online - teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.
Pentru întregul an 2021, TEILOR vizează o cifră de afaceri de 230 de milioane de lei, cu 64% mai mult față de anul 2020, când au fost realizate venituri de 140,4 milioane de lei.
Creșterea vânzărilor in a doua parte a anului va fi determinată în primul rând de o cerere tot mai ridicată pentru bijuteriile de înaltă calitate și o creștere a vânzărilor de inele de logodnă. De-a lungul timpului, TEILOR a generat mai mult de un sfert din vânzările sale anuale între iulie și septembrie, deoarece pe perioada verii au loc cele mai multe cereri în căsătorie.